Republica Moldova, reprezentată de AGEPI la Forumul Economic din Astana

27.05.2014

În perioada 21 – 23 mai, la Astana, Republica Kazahstan s-au desfăşurat lucrările celui de-al VII-lea Forum Economic cu tematica: Managementul riscurilor într-o eră a schimbărilor în format G-Global și cea de-a II-a Conferință Mondială ANTICONTRAFACT, evenimente organizate de către Ministerul Justiție al Republicii Kazahstan în cooperare cu Organizația Națiunilor Unite, sub egida Președintelui Republicii Kazahstan, dl Nursultan Nazarbayev. Republica Moldova a fost reprezentată de către dna Lilia Bolocan, Directorul general al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).Lucrările celor două evenimente au întrunit nume marcante din politică și economie, cum ar fi: Nursultan Nazarbayev, Președintele Republicii Kazahstan, Karim Massimov, Prim-ministru al Republicii Kazahstan, Tony Blair, ex-prim-ministru al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Vuk Jeremic, Președintele sesiunii a 67-a a Adunării generale a ONU, Serik Zhumangarin, Banca Mondială, cât și reprezentanți ai Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), Organizației Eurasiatice de Brevete (OEAB), Centrului Național de Proprietate Intelectuală din Georgia (Sakpatenti), Oficiului de Proprietate Intelectuală a Republicii Populare Chineze (SIPO), Agenției de Stat pentru Drepturile de Autor din Republica Azerbaidjan, Ministerului Economiei și planificării Regatului Arabiei Saudite, Băncii Europene de Investiții, etc.  Obiectivul principal al Conferinței a fost adoptarea Conceptului de Plan anticriză pentru statele membre ONU. Astfel, la 22 mai 2014, la lucrările Conferinței organizate în cadrul Forumului Economic și cu ocazia aniversării a 70 de ani a Aranjamentului Bretton Woods (1944), Conceptul de Plan anticriză a fost aprobat în unanimitate.   În cadrul evenimentului au avut loc o serie de dialoguri axate pe diferite teme: criza economică mondială, politica economică în condițiile modernizării economice, strategii complexe pentru revigorarea economiei, viitorul economiei mondiale, globalizarea ieri, azi şi mâine, concurența în condițiile globalizării economice, perceperea publică a integrării eurasiatice, rolul femeilor în economia modernă, etc.Lucrările Forumului au fost încheiate la  23 mai, cu discursul  dlui Nursultan Nazarbaev, preşedintele Republicii Kazahstan,  care a prezentat mulțumiri și recunoștință tuturor celor care și-au adus aportul la buna organizare a evenimentelor, cât și participanților care și-au împărtășit experiențele naționale. Totodată, dl Nazarbaev a menționat că Forumul Economic s-a transformat dintr-o simplă platformă regională de discuții, într-un eveniment important al vieții economice internaționale, la care participă și tânăra generație. Astfel, culoarea sesiunii de încheiere a Forumului Economic și Conferinței ANTICONTRAFACT au adus-o peste 200 de studenți, care au desfășurat un flash mob sub denumirea – conectează-te la familia G-Global pentru a face față provocărilor globale.     Conferința Internațională ANTICONTRAFACT și Forumul Economic din Astana reprezintă o platformă internațională pentru dialogul constructiv al reprezentanților de guvernământ, mediului de afaceri, știință, antreprenori și producători, care duc o luptă activă împotriva producției contrafăcute, asigură protecția drepturilor de proprietate intelectuală și contribuie la crearea unei pieți civilizate și bine dezvoltate de produse și bunuri.