Republica Moldova a prezentat în premieră la OMC Raportul de ţară în domeniul politicilor comerciale

23.10.2015

În perioada 19-21 octombrie curent, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a avut loc reuniunea de monitorizare a angajamentelor Republicii Moldova în domeniul politicilor comerciale.

Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de către Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc. Din delegație au făcut parte Viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vlad Loghin, Viceministrul Finanțelor Simion Botnari, Prim-secretar responsabil de relațiile economice în cadrul Reprezentanței Permanente a Republicii Moldova pe lîngă Oficiul ONU la Geneva și șeful secției cooperare internațională și integrare europeană din cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală Liliana Vieru.

Pentru prima dată Republica Moldova a prezentat statelor membre şi statelor cu statut de observator la OMC indicatorii macroeconomici, cadrul regulator şi reformele întreprinse de Republica Moldova în domeniul comercial-economic conform principiilor sistemului comercial mondial şi al angajamentelor de post-aderare ale Republicii Moldova la OMC pe parcursul anilor 2001-2015.

Raportul de ţară în domeniul politicilor comerciale prezentat către Delegaţia Republicii Moldova a trezit un interes sporit din partea a peste 100 state membre şi cu statut de observator din cadrul OMC, dintre care 14 state au intervenit în plenul şedinţei, adresând întrebări, comentarii, sugestii şi aprecieri asupra Raportului de ţară prezentat. Printre delegațiile care au manifestat un interes sporit am putea menționa delegațiile SUA, UE, Brazilia, Canada, Thailanda, Paraguay, Ucraina, Federaţia Rusă, Japonia, China, Muntenegru, Albania, China Taipei, Pakistan.

Reuniunea a fost condusă de către Preşedintele Comisiei de examinare a politicilor comerciale din cadrul OMC, Ambasadorul Bulgariei, Atanas Atanassov PAPARIZOV, iar poziţia de principal comentator al Raportului prezentat de către Guvernul de la Chișinău şi a Raportului extins prezentat de către Direcţia de revizuire a politicilor comerciale din cadrul OMC, a fost deţinută de către Ambasadorul Paraguay,  Juan Esteban AGUIRRE, în calitatea sa de Preşedinte al Comitetului pentru Comerţ şi Dezvoltare din cadrul OMC.

Adițional la raportul general prezentat de șeful delegației, Viceministrul economiei Octavian Calmîc, membrii delegației au avut intervenții pe sectoarele agricol și proprietate intelectuală și au răspuns la întrebările parvenite de la statele membre.

Majoritatea comentariilor și întrebărilor au vizat sistemul de licențiere a activităților antreprenoriale, sistemul energetic și perspectivele integrării şi armonizării legislaţiei UE în domeniul comercial-economic, administrarea vamală, sistemul de certificare a produselor și modul de aplicare a măsurilor sanitare, fitosanitare și veterinare față de importuri, dar și protecția și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Cele mai multe întrebări au fost înaintate de către Delegaţiile SUA şi a UE la OMC, care au venit și cu cele mai consistente comentarii și pozitive aprecieri vizavi de reformele și progresele înregistrate de către țara noastră.

Raportul de monitorizare al Republicii Moldova elaborat de OMC, Raportul de țară prezentat de Republica Moldova, precum și concluziile președintelui la finalul reuniunii de monitorizate pot fi accesate integral la adresa: https://www.wto.org/english/news_e/news_e.htm.

Pentru mai multe detalii accesați: http://mec.gov.md/ro/content/pentru-prima-data-de-la-aderarea-sa-la-organizatia-mondiala-comertului-republica-moldova.