Republica Moldova participă la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, Elveția

11.04.2019

În perioada 10-14 aprilie 2019, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) participă, împreună cu un grup de inventatori și cercetători din Republica Moldova, la cea de-a 47-a ediţie a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva, Elveția.

Salonul a fost deschis de către Claude Membrez, Director General al Centrului de expoziții de la Geneva PALEXPO S.A. La ceremonia de deschidere au participat, de asemenea, Directorul General al Organizației  Mondiale a Proprietății Intelectuale, Francis Gurry, reprezentanți ai organizațiilor internaționale cu sediul la Geneva, ai corpului diplomatic acreditat în Confederația Elvețiană, inclusiv reprezentanții Misiunii Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU din Geneva. 

La standul expozițional al Republicii Moldova  sunt expuse 7 invenții ale inventatorilor moldoveni care s-au înregistrat la expoziție, precum și materiale informative cu referire la sistemul național de proprietate intelectuală.

Salonul Internațional de Invenții de la Geneva este cel mai prestigios eveniment mondial dedicat în exclusivitate inventicii și organizat sub înaltul patronaj al Guvernului Elvețian, al orașului Geneva și al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale.