Republica Moldova este gazda sesiunii a 30-a a Grupului tehnic de lucru UPOV pentru automatizare si programe de calculator

25.06.2012

In perioada 25–29 iunie 2012, la Chisinau, isi desfasoara lucrarile sesiunea a 30-a a Grupului tehnic pentru automatizare si programe de calculator al Uniunii Internationale pentru Protectia Soiurilor Noi de Plante (UPOV), organizat de Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante a Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare al Republicii Moldova si Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala (AGEPI) in colaborare cu Oficiul UPOV.

Sesiunea are loc in Sala Alba de Conferinte a hotelului Codru, str. 31 august 1989, nr. 127.

In cadrul Grupului tehnic de lucru UPOV se intrunesc circa 35 de experti in domeniul protectiei juridice a soiurilor de plante prin sistemul sui generis, statisticieni si biometristi din19 state membre ale UPOV, inclusiv: Marea Britanie, Olanda, Finlanda, Danemarca, Germania, Franta, Italia, Polonia, Romania, Republica Ceha, Ungaria, Ucraina, Republica Belarus, China, Coreea, Kenya, Brazilia, Japonia si Republica Moldova, precum si ai unor organizatii regionale si internationale din acelasi domeniu – Oficiul Comunitar pentru Soiurile de Plante, cu sediul la Angers, Franta, si Oficiul UPOV, cu sediul la Geneva, Elvetia.

La aceasta sesiune, Republica Moldova este reprezentata de amelioratori si specialisti in domeniul protectiei juridice a soiurilor noi de plante, statistica si informatica din cadrul Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare, Comisiei de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante, AGEPI, Institutului de Fitotehnie Porumbeni, Institutului de Cercetari pentru Culturile de Camp “Selectia” , Balti, Institutului de Horticultura si Tehnologii Alimentare, Institutului de Genetica si Fiziologie a Plantelor al ASM, Gradinii Botanice a ASM.

Programul Sesiunii prevede organizarea la 25 iunie curent, cu incepere de la orele 14.00, a unei sedinte preliminare a sesiunii Grupului tehnic de lucru UPOV, in cadrul careia expertii straini si amelioratorii din republica vor lua cunostinta de prevederile generale ale sistemului sui generis de protectie juridica a soiurilor noi de plante, recomandarile/ghidurile UPOV privind testarea soiurilor noi de plante la distinctivitate, omogenitate si stabilitate; selectarea, examinarea si descrierea caracteristicilor soiului nou de planta; metodele de observatie; utilizarea tehnicilor moleculare in testarea soiurilor noi la distinctivitate; bazele de date UPOV; pagina web a UPOV etc.

Detalii privind documentele discutate in cadrul sedintei preliminare pot fi accesate la adresa: http://www.upov.int/meetings/en/details.jsp?meeting_id=25648

Deschiderea lucrarilor sesiunii a 30-a a Grupului tehnic de lucru UPOV va avea loc la 26 iunie curent, cu incepere de la orele 09.00.

Participantii la sesiune vor fi familiarizati cu evolutiile inregistrate in dezvoltarea sistemelor de protectie a soiurilor de plante in statele membre ale UPOV, prezentate de expertii statelor membre si de observatori; de schimbarile ce au intervenit in cadrul UPOV; vor examina documentele elaborate de Oficiul UPOV cu privire la tehnicile moleculare de examinare a materialului soiurilor noi de plante; bazele de date ale UPOV privind denumirile soiurilor de plante inregistrate; descrierea soiurilor de plante protejate prin sistemul sui generis; sistemele electronice de depunere a cererilor; denumirea soiurilor; analiza imaginilor; furnizorii de date; analiza statistica a datelor; bazele de date pentru cautarea documentelor Grupului tehnic de lucru; transmiterea prin web a sesiunilor UPOV etc.

Agenda si documentele de lucru ale sesiunii a 30-a a Grupului tehnic de lucru UPOV pot fi accesate la adresa: http://www.upov.int/meetings/en/details.jsp?meeting_id=25643.

Prezentam imagini de la deschiderea Sesiunii a 30-a a Grupului tehnic de lucru UPOV