A A A

Relațiile de cooperare între AGEPI și OEAB, discutate în cadrul unei întâlniri bilaterale la Chișinău

22.08.2017

În perioada 21 – 22 august 2017, la Chișinău a avut loc vizita de lucru a delegaţiei Oficiului Eurasiatic de Brevete (OEAB), condusă de dna Saule Tlevlesova, Președinte OEAB, precum şi Întâlnirea bilaterală la nivel de conducere ai Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) şi OEAB.

Scopul vizitei a fost consolidarea relaţiilor de cooperare bilaterală dintre AGEPI şi OEAB și semnarea Protocolului de modificare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Eurasiatică de Brevete privind protecţia juridică a invenţiilor pe teritoriul Republicii Moldova după denunţarea de către Republica Moldova a Convenţiei eurasiatice de brevete, semnat la Chişinău la 12 aprilie 2012.

Necesitatea modificării Acordului a survenit în contextul reevaluării de către Consiliul Administrativ al OEAB al regimului de colectare și repartizare a taxelor de menținere în vigoare a brevetelor eurasiatice pe teritoriul Republicii Moldova. Respectiv, încheierea Protocolului are ca efect aplicarea unui raport echitabil de distribuire a taxelor de menținere în vigoare a brevetelor eurasiatice pe teritoriul Republicii Moldova între țara noastră și OEAB.

În cadrul întâlnirii bilaterale la nivel de conducere ai AGEPI şi OEAB, care a avut loc pe 22 august curent, a fost abordat și stadiul de cooperare dintre oficii în contextul implementării Acordului de colaborare între Oficiul Eurasiatic de Brevete şi Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova, semnat la Moscova, pe 23 august 2012. 

Părțile au convenit să intensifice și în continuare colaborarea dintre AGEPI și OEAB atât la nivel bilateral cât și regional.