2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Relațiile de colaborare AGEPI – EUIPO, discutate în cadrul unei întrevederi bilaterale online

16.09.2020

Pe 16 septembrie curent, a avut loc o reuniune online dintre delegația Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), condusă de Directorul general Viorel Iustin, și Directorul executiv al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), Christian Archambeau, precum și cu alți reprezentanți ai EUIPO.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte de interes pentru cele două oficii, fiind realizat un schimb de opinii asupra ultimelor evoluții în domeniul proprietății intelectuale. De asemenea, a fost evaluat stadiul de implementare al Planului de acțiuni comune EUIPO – AGEPI pentru bienala 2020 – 2021 și trasate prioritățile de colaborare pentru următoarea perioadă.

Directorul EUIPO a felicitat delegația moldovenească pentru succesele înregistrate de către AGEPI, în implementarea de către agenție a instrumentelor EUIPO. „Apreciem înalt deschiderea AGEPI pentru colaborarea bilaterală cu EUIPO și suntem dispuși să oferim și în continuare suport oficiului moldovenesc pe domeniile de interes, inclusiv acces la unele programe destinate oficiilor din statele membre UE”, a ținut să menționeze Christian Archambeau.

Directorul general al AGEPI, la rândul său, a mulțumit Directorului EUIPO și echipei sale pentru deschiderea față de necesitățile agenției și a asigurat partenerii europeni de angajamentul ferm al AGEPI de a asigura implementarea în Republica Moldova a celor mai progresiste practici și standarde europene în domeniul protecției proprietății intelectuale.

Delegațiile celor două oficii au realizat un schimb de opinii și idei privind prioritățile oficiilor de proprietate intelectuală în condițiile crizei actuale cauzate de noul coronavirus și și-au arătat disponibilitatea de a-și consolida eforturile pentru depășirea dificultăților generate de COVID-19 și implementarea în continuare a proiectelor comune, printre care prioritate fiind acordarea preluării practicilor comune elaborate în cadrul Programului de Convergență al EUIPO și integrării și utilizării în cadrul procedurilor AGEPI a instrumentelor EUIPO, precum DesignView, E-serach Plus etc.