Publicatii de proprietate intelectuala mentionate la Targul international de carte stiintifica si didactica

17.10.2011

In scopul promovarii si diseminarii informatiei din domeniul proprietatii intelectuale, in cadrul Targului international de carte stiintifica si didactica, editia I-a, organizat de Biblioteca Stiintifica Centrala "Andrei Lupan" a ASM in perioada 10-13 octombrie 2011, AGEPI a participat cu un stand informational alpublicatiilor sale specializate. In cadrul evenimentului, dl Tudor JOVMIR, expert principal al Departamentului inventii si soiuri de plante, AGEPI, a prezentat comunicarea „Informatia de brevet si bazele de date in domeniul PI”.

Conform datelor oficiale, anual in lume sunt publicate circa 1,6 mil. de cereri si brevete de inventie. Circa 80% din informatia continuta in aceste documente nu poate fi regasita in alte surse, iar restul informatiei tehnice (20%) apare, de regula, mai intai in reviste de specialitate si monografii. In cadrul prezentarii mentionate, auditoriul a fost informat despre beneficiile aduse de informatia de brevet, care ofera posibilitatea de a identifica tehnologiile alternative si nisele de piata, potentialii furnizori sau clienti, de a evita posibilele incalcari ale drepturilor de PI, servind drept suport in vederea validarii proiectelor de cercetare-dezvoltare, evaluarii performantelor, realizarii studiilor statistice etc.

De asemenea, raportorul a remarcat ca orice persoana interesata are acces gratuit on-line la circa 70 mil. de documente de brevet, prin intermediul:

  • BD AGEPI “Inventii”;
  • BD OEB “Espacenet”;
  • BD OMPI „PATENTSCOPE”.

Persoanele interesate pot accesa gratuit multiple baze de date pe adresa urmatoare: http://www.agepi.md/md/inventions/databases.php

Targul international de carte stiintifica si didactica este consacrat aniversarii de 575 de ani ai orasului Chisinau si 65 de ani de activitate a ASM. Printre principalele edituri participante s-au numarat: Editura Academiei Romane, Educational Centre Oxford University Press, Editura «Наука» din or. Moscova, editurile „Stiinta”, „Tehnica-Info”, „Civitas”, „Litera”, „Pontos” din Republica Moldova etc.

In cadrul Targului au prezentat standuri cu literatura specializata Universitatea si institutele ASM, Universitatea de Studii Europene din Moldova, Institutul de Relatii Internationale din Moldova, Biblioteca Republicana Tehnologico-Stiintifica, bibliotecile altor universitati acreditate in Republica Moldova.

Vizitatorii au avut ocazia sa participe la lansari si prezentari de carti si reviste, la Simpozionul „Personalitati care au ilustrat viata culturala a Chisinaului”, la Expozitia tematica de carte „Chisinau – aspecte istorice si culturale” (din colectiile BSC “A. Lupan” a ASM), la Colocviul international „Biblioteca stiintifica in societatea informationala – realizari si perspective”, toate acestea desfasurandu-se in ambianta selecta a intelectualitatii moldovenesti si armonia vernisajului „Chisinaul in pictura”, organizat de membrii Asociatiei Internationale a Pictorilor Profesionisti, UNESCO.

In cadrul Targului international de carte stiintifica si didactica s-a desfasurat concursul de performanta a lucrarilor stiintifice, didactice si de popularizare a stiintei, editate in tara si peste hotare. Juriul desemnat de BSC "A. Lupan" a ASM a mentionat doua dintre editiile AGEPI - revista de proprietate intelectuala „Intellectus” si culegerea de acte normative in domeniul proprietatii industriale, vol. V „Indicatii geografice, denumiri de origine si specialitati traditionale garantate” - cu Diplomele de mentiune ale Targului international de carte stiintifica si didactica, editia 2011.