A A A

Proprietatea intelectuală pentru companiile din sectorul IT

28.09.2017

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a organizat un seminar pe tema protecției juridice a proprietății intelectuale în sectorul IT. Evenimentul a avut drept scop familiarizarea specialiștilor, managerilor și reprezentanților companiilor IT cu sistemul național de protecție, valorificare  și asigurarea  respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

Raportorii seminarului, Iurie Badîr, șef Secție instruire, Direcția promovare și relații externe, AGEPI, și Ion Țîganaș, avocat specializat în proprietatea intelectuală, au abordat teme stringente din domeniul protecției drepturilor de PI din industria softurilor, acordând o atenție sporită riscurilor cărora li se supun autorii de softuri, baze de date, mărci, desene, filme sau diverse aplicații IT.

Un cuvânt de salut în deschiderea seminarului a rostit Lilia Bolocan, Director general al AGEPI, care a îndemnat tinerii să-și protejeze creațiile minții lor pentru a preveni furturile intelectuale: „Ceea ce vrem de la tinerii de astăzi, este să știe măcar esențialul – că tot ceea ce este creat de mintea omului, cu implicarea creativității este proprietatea lui intelectuală și că are dreptul să facă cu ea ce dorește. În cazul în care aveți un potențial produs, gândiți-vă că merită să-l înregistrați și să-l exploatați financiar ca proprietate intelectuală”, a precizat Lilia Bolocan.

Protecția proprietății intelectuale pentru sectorul IT, din păcate, nu se bucură de atenția cuvenită. Spre deosebire de operele de artă sau cărți, în care numele autorului este aproape întotdeauna indicat, softurile și aplicațiile, de obicei, nu sunt „marcate” cu însemnele celui care le-a creat, deci nimeni nu este penalizat pentru reproducerea sau comercializarea unui produs străin. Când vine vorba despre înregistrare, cea mai recomandată formă de proprietate intelectuală pentru angajații din sectorul IT din Moldova este dreptul de autor, a remarcat avocatul Ion Țîganaș. Și asta pentru că presupune un șir de avantaje: nu e nevoie de înregistrare pentru a obţine drepturi exclusive, este suficientă crearea şi punerea pe piaţă; protecția se menține la nivel mondial ș.a. „Merită o atenție deosebită și mărcile comerciale. La moment, 8 dintre 10 cele mai valoroase mărci comerciale din lume vin din domeniul IT”, a mai spus avocatul.

Seminarul „Protecting IT and data assets with Intellectual Property” s-a desfășurat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei, în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”- Tekwill, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.

Sursa foto: http://ict.md/