A A A

Primele indicaţii geografice ale Republicii Moldova, protejate pe teritoriul UE

26.10.2016

Primele patru indicaţii geografice ale Republicii Moldova au obținut protecţie pe teritoriul Uniunii Europene, fiind recunoscute în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Decizia a fost adoptată în cadrul celei de-a doua reuniuni a Subcomitetului pentru Indicații Geografice, instituit în conformitate cu Articolul 306 al Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, care s-a desfășurat pe 18 octombrie curent, la Bruxelles.

Astfel, începând cu data de 18 octombrie 2016, pe teritoriul UE sunt protejate indicaţiile geografice care desemnează trei zone vitivinicole ale Republicii Moldova: Valul lui Traian, Codru, Ştefan Vodă dar şi indicaţia geografică Divin, care va fi utilizată pentru produsul „rachiu de vin învechit”  fabricat pe întreg teritoriu al Republicii Moldova.

Anterior, a fost asigurată protecție pe teritoriul UE pentru două denumiri de origine ale Republicii Moldova: Ciumai și Romănești.

Reuniunea a II-a a Subcomitetului pentru Indicații Geografice Republica Moldova - Uniunea Europeană a fost găzduită de către Directoratul General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) a Comisiei Europene, care actualmente deţine preşedinţia Subcomitetului pentru IG.

Din partea Uniunii Europene la reuniune au participat reprezentanți ai DG Agri și ai Delegației UE la Chișinău.

Din delegația Republicii Moldova au făcut parte și reprezentanți ai Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Ministerului Economiei, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Misiunii Republicii Moldova la Bruxelles.

Partea europeană urmează să dețină președinția Subcomitetului IG până la data de 31 decembrie 2016, după care preşedinţia Subcomitetului va fi preluată de către partea Republicii Moldova, în conformitate cu Regulile de procedură ale Subcomitetului IG, care este responsabil să monitorizeze evoluția acordului în domeniul indicațiilor geografice și servește drept forum de cooperare și dialog în materie de IG.

Astfel, în cadrul reuniunii au fost trecute în revistă ultimele evoluții înregistrate în sistemul indicațiilor geografice din Republica Moldova și Uniunea Europeană.

După un schimb de opinii şi informații, părţile au semnat Decizia de modificare a anexelor XXX-C și XXX-D la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte. Prin respectiva Decizie se modifică Listele Indicaţiilor geografice protejate în virtutea Acordului de Asociere, prin includerea unor noi IG aparținând celor două părţi.

Un alt subiect care a fost tratat cu multă atenţie în cadrul Subcomitetului vizează asigurarea protecției denumirii de origine controlată Prosecco (Italia), denumire utilizată de către o companie din Republica Moldova pentru marcarea unor vinuri produse în Republica Moldova. Amintim că denumirea de origine controlată Prosecco beneficiază pe teritoriul Republicii Moldova de protecție atât în virtutea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, cât și în conformitate cu Aranjamentul de la Lisabona privind protecția denumirilor de origine și înregistrarea lor internațională, aranjament la care Republica Moldova este parte.

Delegaţia RM a informat partea UE despre acţiunile întreprinse de AGEPI, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi alte autorităţi în vederea asigurării protecției IG ale UE pe teritoriul Republicii Moldova şi a dat asigurări că va continua să informeze partenerii europeni despre evoluţiile pe acest subiect sensibil.

Partea europeană a apreciat eforturile depuse de autorităţile din Republica Moldova în acest sens şi şi-a confirmat disponibilitate să acorde asistenţa şi suportul necesar pentru depăşirea situației şi consolidarea sistemului de protecţie a IG în Republica Moldova.

În final, părţile au făcut schimb de informaţii cu referire la noile IG ale UE şi respectiv ale RM propuse spre protecţie în baza Acordului de Asociere, decizia pentru includerea acestora în anexele XXX-C și XXX-D la Acordul de Asociere urmând să fie semnată în cadrul următoarei reuniuni a Subcomitetului care este planificată să fie organizată la Chișinău, în octombrie 2017.

Republica Moldova a notificat Comisia Europeană despre două indicații geografice pentru care solicită protecție pe teritoriul UE, și anume: Indicația Geografică Protejată “Rachiu de caise de Nimoreni” și  Indicația Geografică Protejată „Dulceață din petale de trandafir Călărași”.