Prima reuniune a Comitetului de Asociere RM-UE reunit în configurația Comerț

26.10.2015

La 22 octombrie curent, la Chișinău a avut loc prima reuniune a Comitetului de Asociere RM-UE reunit în configurația Comerț privind evaluarea procesului de implementare a Acordului de Asociere/DCFTA pe parcursul unui an.

La reuniune au participat reprezentanți ai instituțiilor publice naționale și membri ai delegației Comisiei Europene. Evenimentul a fost prezidat de Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, din partea Republicii Moldova și de Luc Devigne, Șef de Unitate în cadrul Direcției Generale pentru Comerț a Comisiei Europene.

Agenda ședinței a inclus un șir de subiecte ce vizează comerțul exterior al Republicii Moldova, în special evoluția schimburilor comerciale cu partenerii europeni și valorificarea cotelor la export, armonizarea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar în ceea ce priveşte dreptul de proprietate intelectuală, achiziții publice, comerţul cu servicii, infrastructura calității și supravegherea pieții, aspectele energetice legate de comerţ, precum și concurenţa.

Raportul privind realizarea angajamentelor în domeniul proprietății intelectuale a fost prezentat de către dna Liliana Vieru, șef Secție cooperare internațională și integrare europeană a AGEPI. Partea europeană a salutat nivelul înalt de armonizare legislativă în domeniul de proprietate intelectuală și a reiterat necesitatea consolidării eforturilor în vederea asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală, în special la frontieră.

Delegația UE a luat act de progresele înregistrate întru realizarea angajamentelor asumate de către țara noastră în vederea transpunerii acquis-lui comunitar. Printre acestea sunt progresele atestate la capitolul bariere tehnice în calea comerțului, supravegherea pieței, siguranța generală a produselor, drepturile consumatorilor și infrastructurii calității.

Totodată, a fost trecută în revistă evoluția comerțului exterior pentru anul 2014-2015. Conform datelor prezentate de către Ministerul Economiei,  în ianuarie-august 2015 exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au constituit 61,9 % atestându-se o majorare în comparație cu anii precedenți când acestea constituiau în jur de 52%, la importuri se atestă o ușoară descreștere și constituie 49,1%. Autoritățile Republicii Moldova s-au angajat să continue reformele în domeniul sanitar și fitosanitar pentru a obține dreptul de a exporta produse de origine animalieră, fapt ce, conform estimărilor, va contribui la majorarea exportului în UE cu 16%.

La finalul reuniunii, Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc a mulțumit părții europene pentru participare și sprijinul financiar acordat, care a constituit un factor major în promovarea cu succes a agendei de reforme, menționând că recomandările și propunerile înaintate de partenerii de la Bruxelles vor servi drept suport în implementarea DCFTA.

Detalii despre eveniment: http://www.mec.gov.md/ro/content/comitetul-de-asociere-rm-ue-s-reunit-la-chisinau.