Platforma de comunicare interinstituţională în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, prezentată instituțiilor beneficiare

30.10.2018

Pe 30 octombrie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în comun cu Proiectul UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova, au organizat un seminar de informare cu genericul “Promovarea capabilităților și funcționalităților sistemului informatic eIPR”. La eveniment au participat experți ai Proiectului UE, specialiști AGEPI și reprezentanți din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței, Agenției de Guvernare Electronică, Serviciului Vamal și Procuraturii Generale.

În deschidere, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan a subliniat importanța platformei de comunicare interinstituționale în domeniul DPI pentru eficientizarea proceselor și a schimbului de date dintre autoritățile publice. “Această platformă va crește cu siguranță calitatea schimbului de date, generarea de statistici relevante, care ar sta la baza unei strategii eficiente în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.”, a adăugat Lilia Bolocan.

În continuare, experții Proiectului UE au făcut o prezentare generală a sistemului IT și au vorbit despre potențialul actual și viitor al acestei platforme de comunicare.

Integrarea acestui sistem va avea loc în baza unei Hotărâri de Guvern, care va fi fundamentul oficial al acestei cooperări dintre instituțiile publice. La moment, platforma este găzduită de AGEPI și poate fi îmbunătățită sau dezvoltată cu alte module.

Menționăm că elaborarea sistemului IT a început în decembrie 2017, iar către 1 noiembrie 2018 este preconizată acceptarea acestuia.

Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” este finanţat de Uniunea Europeană și urmează să fie finalizat în noiembrie 2018.