A A A

O nouă ședință a Comitetului de Conducere al proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova”

13.12.2017

Pe 13 decembrie anul curent, la sediul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), s-a desfășurat cea de-a patra ședință a Comitetului de Conducere al proiectului de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul are drept scop principal îmbunătățirea modului de aplicare a legislației în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

Ședința a fost prezidată de către Lilia Bolocan, Directorul General al AGEPI, în calitate de beneficiar principal al proiectului. La eveniment au participat reprezentanții autorităților co-beneficiare ale proiectului, și anume din cadrul: Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Procuraturii Generale, Agenției pentru Protecția Consumatorilor, precum și ai Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. La ședință au participat de asemenea reprezentanții Consorțiului de implementare a proiectului, compania Archidata și echipa de experți responsabilă de implementarea proiectului, condusă de Maximilian Foedinger, lider de proiect.

Membrii Comitetului de conducere au aprobat procesul verbal al celei de-a treia ședință a Comitetului. Ulterior, experții au prezentat un rezumat al activităților realizate pe parcursul celei de-a treia etapă de implementare a proiectului (mai-noiembrie 2017) și prioritățile pentru următorul trimestru, cu referire la:

  • Elaborarea și implimentarea unui Program de remodelare a culturii în domeniul proprietății intelectuale;
  • Dezvoltarea unei platforme de comunicare (sistem informațional) în domeniul proprietății intelectuale între autoritățile publice responsabile;
  • Consolidarea sistemului de protecție a indicațiilor geografice. 

În cadrul ședinței s-a aprobat organizarea celei de a 5-a ședințe a Comitetului de Conducere în luna martie 2018.

Proiectul EuropeAid/137467/DH/SER/MD „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” a fost lansat în noiembrie 2016 și are o perioada de implementare de 2 ani.