Mai mulți agenți economici au primit dreptul de a utiliza denumirea oficială a statului în mărcile/desenele sau modelele industriale depuse spre înregistrare

26.04.2018

Pe 26 aprilie curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a avut loc ședința Comisiei pentru examinarea cererilor privind acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau serviciu, precum şi în desenul sau modelul industrial. Ședința a fost prezidată de către Chiril Gaburici, ministru al Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei. 

Comisia s-a întrunit pentru a examina 16 solicitări privind utilizarea denumirii statului în componența mărcilor, care au fost depuse la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI). 11 solicitări se referă la mărcile care urmează a fi înregistrate sau reînnoite, celelalte trei se referă la transmiterea drepturilor asupra mărcii/desenului sau modelului industrial care conţine denumirea oficială sau istorică a statului.

În rezultatul examinării, 8 cereri de înregistrare a mărcii și 2 desene sau modele industriale au fost acceptate; 2 dosare privind cererile de înregistrare a mărcii au fost respinse, 1 dosar cerere de înregistrare a mărcii a fost amânat; 2 dosare de cesiune au fost acceptate și 1 dosar privind cesiunea asupra mărcii/desenului sau modelului industrial a fost respins.

Domeniile de activitate prestate de solicitanți sunt diverse cum ar fi servicii de alimentaţie publică, educaţie, instruire, produse farmaceutice, producerea băuturilor nealcoolice și alcoolice, servicii de informare și publicitate etc.

În conformitate cu legislația în vigoare, mărcile care conţin denumirea oficială sau istorică a statului pot fi înregistrate numai cu acceptul Comisiei pentru examinarea cererilor privind acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau de serviciu, precum şi în desenele sau modelele industriale.

Pentru a obţine permisiunea respectivă solicitantul trebuie să adreseze Comisiei o cerere în conformitate cu prevederile Regulamentului privind modul şi condiţiile de acordare a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau de serviciu, precum şi în desenele sau modelele industriale (http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=295821 ). 

Cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, Chiril Gaburici a venit cu un mesaj de felicitare pentru angajații AGEPI și toți oamenii de creație, urându-le succese mari în domeniul asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală și rezultate marcante în domeniul vizat, inclusiv prin contribuții semnificative în dezvoltarea economiei naționale.