Laureaţii Concursului „Topul Inovaţiilor-2014”

12.12.2014

Pe 10-11 decembrie curent, la Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut loc şedinţa de jurizare a lucrărilor Concursului „Topul inovaţiilor”, ediţia a V-a, precum şi festivitatea de premiere a laureaţilor concursului menţionat.

Organizatorii acestei competiţii intelectuale sunt: Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT) în parteneriat cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI).

Scopul concursului în cauză a constat în determinarea celor mai valoroase  inovaţii în diverse domenii de cercetare şi inovare. La concurs au participat instituţii şi organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării, care activează pe teritoriul Republicii Moldova şi în ultimii doi ani au inventat, brevetat şi/ sau implementat inovaţii şi tehnologii inovaţionale. Cele 49 de inovaţii, înaintate la concurs, au fost divizate în 4 direcţii strategice.

O Comisie de evaluare, formată din reprezentanți ai AŞM, AGEPI şi AITT a selectat inovaţiile de top, precum şi participantul care s-a învrednicit de titlul „Inovaţia anului”. Prioritate a fost acordată lucrărilor cu un efect economic pozitiv net, precum şi celor cu un impact pozitiv asupra dezvoltării economiei naţionale. Astfel, au fost selectate câte 3 inovaţii de top pentru fiecare direcţie strategică, şi anume:

  • Sănătate şi Biomedicină:

Locul I – Mihail MANIUC, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemițanu”, pentru Preparat medicamentos pentru tratamentul otitelor;

Locul II – Victor GHICAVÎI, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, pentru  Metodă de profilaxie a apariţiei reflexelor patologice în manipulările operatorii;

Locul IIINicolae CHELE, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, pentru Metodă miniinvazivă de instalare timpurie a implantelor dentare endoosoase în doi timpi.

  •  Biotehnologii:

Locul I – Agafia USATÎI, Institutul de Microbiologie şi Biotehnologii al AŞM, pentru  Biopreparate antioxidante şi pe bază de polizaharide cu utilizări polivalente obținute din drojdii;

Locul II – Valerian CERBARI, Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „N. Dimo” a AŞM, pentru  Tehnologii de refacere a stării de calitate a stratului arabil degradat al cernoziomurilor din Republica Moldova;

Locul III – Natalia Munteanu,  Institutul de Zoologie al AŞM, pentru Tulpini de bacterii Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki–bioinsecticide pentru combaterea coleopterelor şi lepidopterelor dăunători ai culturilor agricole și vegetaţiei forestiere.

  • Materiale, Tehnologii şi Produse Inovative:

Locul I – Viorel GOLGAN, Institutul de Fizică Aplicată al AŞM, pentru Dispozitiv pentru procese electrochimice;

Locul IIVasile GUŢANU,  Universitatea de Stat din Moldova, pentru  Procedeu de captare a ionilor de sulfură și hidrogenosulfură din soluţii;

Locul III – Iurie SAINSUS,  Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghitu”, pentru  Noduri pentru maşina termică în baza ciclului Stirling.

  • Eficienţa energetică şi valorificarea surselor regenerabile:

Locul I – Victor COVALIOV, Universitatea de Stat din Moldova, Reactor combinat şi procedeu de fermantare anaerobă a deşeurilor organice pentru obţinerea biometanului;

Locul II – Vladimir BERZAN, Institutul de Energetică al AŞM, Instalaţie pentru convertizarea tensiunii alternative în tensiune de curent continuu;

Locul IIIMihai TÎRŞU,  Institutul de Energetică a AŞM,  Sistem electric de iluminat.

Laureat al nominaţiei „INOVAŢIA ANULUI” a devenit m.c. Ion HĂBĂŞESCU de la Întreprinderea de Stat Institutul de Tehnică Agricolă „MECAGRO”, pentru lucrarea Set de utilaje pentru producerea combustibilului solid din  masă vegetală.

Diplomele şi trofeele câştigătorilor Concursului „Topul Inovaţiilor-2014” au fost înmânate de către dna Svetlana Munteanu, vicedirector general AGEPI şi Iulia Iabanji, Director general ODIMM.

La eveniment au participat reprezentanţi ai AŞM, AITT, AGEPI, ODIMM, ai Camerei de Comerţ şi Industrie, savanţi din cadrul instituţiilor şi organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, reprezentanţi ai businessului, mass-media etc.