La Universitatea de Stat din Moldova a fost lansat cursul de masterat “Managementul inovational si transfer tehnologic”

17.09.2014

Pe 15 septembrie curent, la Universitatea de Stat din Moldova a fost lansat cursul de masterat “Managementul inovational si transfer tehnologic”, care este un program-pilot realizat sub egida Proiectului TEMPUS TecTNet „Reteaua de Transfer Tehnologic”. Cursul respectiv este organizat in cadrul unui parteneriat intre Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnica a Moldovei, Universitatea Agrara si Universitatea de Stat “A. Russo” din Balti.

Proiectul este finantat de Uniunea Europeana si coordonat de Universitatea Sannio, Italia, fiind implementat de 7 parteneri locali si 4 din UE. Proiectul are drept obiectiv major consolidarea capacitatilor institutionale ale universitatilor din Moldova participante la proiect in ceea ce vizeaza asigurarea triunghiului cunoasterii educatie – inovare – cercetare si dezvoltarea parteneriatelor dintre universitati, institutii publice si sectorul privat.

Programul de masterat care urmareste pregatirea de specialisti de inalta calificare in domeniul transferului tehnologic si managementului inovational este chemat sa asigure societatea moldoveneasca cu resurse umane necesare unei gestiuni eficiente a potentialului inovational in universitati si realizarii transferului de cunostinte si tehnologii din mediul academic catre sectorul real.

Programul de studii, are o durata de 24 de luni si presupune acumularea a 90 de credite de studiu. Planul de invatamant are 12 module divizate in doua semestre. In semestrul I, masteranzii vor studia Managementul strategic; Managementul si dreptul proprietatii intelectele; Procesarea datelor, Statistica aplicata; Psihologia aplicata si tehnici de comunicare; Managementul tehnologic. In semestrul II vor fi studiate alte 6 cursuri de specialitate: Managementul si designul proiectelor europene; Inovatia si transferul tehnologic; Tehnologii moderne si inovatii in inginerie; Instrumente IT si tehnologii pentru inovatii; Marketing si administrarea afacerilor; Managementul calitatii. Totodata, in semestrul II este prevazut realizarea unui stagiu de practica in una din Universitatile partenere la proiect din UE, dar si pentru elaborarea si sustinerea tezei de master. Aditional, masteranzii vor avea posibilitatea sa urmeze un curs de engleza aplicata. Cursurile vor fi predate de profesori din Republica Moldova si UE in limba romana si engleza.

Pe langa masteranzii inmatriculati la curs si profesorii universitari incadrati in procesul de predare, la lansarea Cursului de masterat, au fost prezenti reprezentanti ai partenerilor de proiect din Republica Moldova, partenerii din UE avand posibilitatea sa urmareasca evenimentul on-line.

***

Proiectul no.544197-2013-IT-JPHE ”Technology Transfer Network” - TecTNet este implementat in cadrul Programului TEMPUS IV si are drept parteneri universitati din Italia (Universitatea Sannio din Benevento, coordonator de proiect), Romania (Universitatea Tehnica din Iasi), Slovenia (Universitatea din Košice), Portugalia (Universitatea Superioara Tehnica din Lisabona). Republica Moldova este reprezentata in proiect de 4 universitati beneficiare: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnica, Universitatea Agrara si Universitatea de Stat “A. Russo” din Balti.

Avand in vedere domeniul de activitate a proiectului, in calitate de parteneri se prezinta si unele institutii de profil din tara, si anume: Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala (AGEPI), Agentia pentru Inovare si Transfer Tehnologic (AITT) si Organizatia non-guvernametala “Reteaua de Transfer Tehnologic din Moldova” (MTTN). Proiectul lansat la 1 decembrie 2013, va derula pe o perioada de 36 de luni, la finele caruia, universitatile din Moldova urmeaza sa dispuna de unitati functionale si cunostinte suficiente pentru a gestiona eficient potentialul inovational, proprietatea intelectuala si procesul de transfer tehnologic din universitati.