2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

La Paris au fost desemnați laureații Premiului “Inventator European 2015”

12.06.2015

La 11 iunie curent, la Paris, Oficiul European de Brevete (OEB) a organizat cea de-a 10 ediție a Zilei „Inventatorul European”, eveniment dedicat promovării potenţialului intelectual şi creativ în Europa și desemnării inventatorilor care au avut o contribuție deosebită la dezvoltarea economiei, științei și tehnicii.

Evenimentul a întrunit peste 400 de personalități marcante și inventatori renumiți din domeniile de afaceri, știință, cultură, înalți demnitari din cadrul instituțiilor Europene, reprezentanți ai guvernului Germaniei și altor state ale Uniunii Europene. Din partea Republicii Moldova, la festivitate a fost prezentă dna Svetlana Munteanu, vicedirectorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.

Câștigătorii au fost  selectați de către un juriu independent, format din reprezentanți ai autorităților internaționale din diverse domenii de afaceri, știință, mediul academic și de cercetare, care au examinat contribuția participanților la progresul tehnic, dezvoltarea socială, bunăstare și crearea locurilor de muncă în Europa și nu numai.

Juriul internațional a selectat 15 finaliști din mai mult de 300 de inventatori și echipe inventatori, participanți la concurs și a desemnat cîștigătorii la următoarele 5 categorii:

  • Pentru întreaga activitate -  Andreas Manz (Elveția),
  • Industrie - Franz Amtmann (Austria)  și  Philippe Maugars (Franța),
  • Întreprinderi Mici sau Mijlocii(IMM) - Laura van't Veer, (Olanda),
  • Cercetare  – Ludwik Leibler (Franța)
  • Premiul pentru  Țările Non-Europene - Sumio Iijima / Akira Koshio / Masako Yudasaka (Japonia).

Adițional, în urma votingului on- line a fost oferit și un premiu de Popularitate,  care a revenit  imunologului scoțian de origine australiană Ian Frazer și  regretatului cercetător al cancerului, chinezul Jian Zhou.

Președintele OEB, Benoît Battistelli a declarat că inventatorii premiați la eveniment au contribuit imens la avansarea tehnologiei, invențiile lor îmbunătățind viața de zi cu zi, creând valoare economică, noi locuri de muncă și chiar salvînd vieți. Creativitatea și inventivitatea acestora evidențiază rolul Europei  ca o regiune tehnologică de top pentru inventatorii din lume. De asemenea, dumnealui a menționat că sistemul de brevetare european asigură condiții adecvate pentru inventatorii care solicită protecție a invențiilor în cele 38 de state membre.

Lansat în 2006, premiul este acordat anual pentru a onora inventatori individuali și echipe de inventatori, ale căror invenții oferă răspunsuri la unele dintre cele mai mari provocări ale timpurilor noastre.

Informații despre laureații Premiului Inventator European- 2015 și invențiile prezentate la concurs găsiți la:  http://www.epo.org/news-issues/news/2015/20150611.html