Intrevederea delegatiei Republicii Moldova cu Directorul general OMPI

17.12.2008

La 12 decembrie curent, delegatia Republicii Moldova, condusa de dl Dorian Chirosca, Director general AGEPI, a participat la lucrarile celei de-a 46-a runde a Adunarii Generale a statelor membre ale Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI), care s-au desfasurat la Geneva, Elvetia.

Reprezentantii statelor membre OMPI s-au convocat in sesiunea extraordinara a OMPI pentru a adopta prioritatile de dezvoltare ale Organizatiei pentru anii 2008-2009, in special au fost examinate si adoptate Programul si Bugetul revizuit al OMPI pentru bienala 2008-2009. Programul revizuit prevede o serie de modificari institutionale si strategice, menite sa eficientizeze activitatea unitatilor structurale ale OMPI, sa asigure o politica adecvata privind resursele umane, sa concentreze resursele OMPI si sa asigure transparenta in colaborarea cu statele membre, tinandu-se cont de interesele si problemele acestora.

In cadrul vizitei la Geneva, dl Dorian Chirosca, Director general AGEPI, a avut o intrevedere cu dl Francis Gurry, Director general al OMPI. La intrevedere au participat dna Tatiana Lapicus, Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe langa Oficiul ONU la Geneva si dl Michaly Svantner, seful Directiei OMPI pentru colaborarea cu unele tari din Europa si Asia.

Delegatia noastra l-a felicitat pe dl Francis Gurry cu ocazia recentei sale desemnari in functia de Director general OMPI si a confirmat sustinerea de catre Republica Moldova a prioritatilor OMPI privind colaborarea cu statele membre, in conformitate cu Programul de activitate al Organizatiei pentru viitorii ani.

De asemenea, dl Chirosca a informat conducerea OMPI despre ultimele realizari ale Republicii Moldova in dezvoltarea sistemului national de proprietate intelectuala, axandu-se pe domeniile prioritate de activitate ale AGEPI, cum ar fi: adoptarea in anii 2007-2008 a cadrului legislativ nou in domeniul PI, pe deplin armonizat cu acqius-ul comunitar in domeniu si perfectionarea sistemului de realizare a drepturilor asupra obiectelor de proprietate intelectuala in scopul combaterii contrafacerii si pirateriei; promovarea sistemului de PI si de transfer tehnologic in randul intreprinderilor mici si mijlocii; promovarea serviciilor de prediagnoza a portofoliului obiectelor de PI la intreprinderile din acest sector al economiei nationale; educarea si instruirea cadrelor nationale in domeniul PI, inclusiv includerea in programele universitare a unui curs introductiv de proprietate intelectuala.

In cadrul intrevederii au fost trecute in revista rezultatele colaborarii AGEPI-OMPI pe parcursul anilor 2007-2008 si trasate directiile prioritare de colaborare pentru anul 2009. Dl Chirosca a adus multumiri conducerii OMPI pentru sprijinul si asistenta acordata Republicii Moldova la dezvoltarea si modernizarea sistemului national de PI pe parcursul ultimilor ani, inclusiv in perfectionarea cadrelor nationale (specialisti ai AGEPI, judecatori, profesori universitari, studenti) in cadrul trainingurilor si seminarelor internationale, organizate in cooperare cu Academia Mondiala a OMPI, precum si in scolarizarea potentialilor beneficiari ai sistemului de protectie a proprietatii intelectuale in cadrul seminarelor nationale si regionale, organizate anual la Chisinau.

Dl Gurry a asigurat delegatia Republicii Moldova ca OMPI va acorda si in continuare statelor membre tot sprijinul necesar in edificarea unor sisteme moderne de PI, inclusiv la elaborarea si implementarea Strategiilor nationale in domeniul proprietatii intelectuale.

Apreciind inalt preocuparile Republicii Moldova de contracarare a contrafacerii si pirateriei in domeniul PI, precum si luand in considerare necesitatea dezvoltarii mecanismului de implementare a prevederilor legislatiei nationale si internationale in domeniu, conducerea OMPI a sustinut initiativa AGEPI de organizare la Chisinau, in primavara anului 2009, a unui seminar regional pe probleme ce vizeaza realizarea drepturilor de proprietate intelectuala, cu implicarea atat a institutiilor administratiei publice centrale (vama, politia, justitia), cat si a reprezentantilor titularilor de drepturi, din statele membre ale Comunitatii Statelor Independente (CSI), Statelor Baltice, precum si a altor state din regiune.

De asemenea, Republica Moldova va beneficia de asistenta OMPI si UPOV in organizarea unui seminar subregional privind protectia sui generis a soiurilor noi de plante conform Conventiei UPOV, cu participarea reprezentantilor statelor din spatiul CSI (luna iunie 2009) si a unui seminar national pe problema protectiei marcilor de produse si servicii, in contextul adoptarii in anul 2007 si intrarii in vigoare in timpul apropiat a Tratatului de la Singapore privind Dreptul Marcilor (toamna anului 2009).

Delegatia Republici Moldova a reiterat reluarea discutiilor initiate in anul 2005 privind semnarea unui Program de colaborare dintre Republica Moldova si OMPI in domeniul proprietatii intelectuale, care va facilita realizarea directiilor de colaborare trasate si va contribui la consolidarea relatiilor Republicii Moldova cu aceasta organizatie. Folosind aceasta ocazie, Directorul general AGEPI a lansat noului Director general al OMPI invitatia de a ne vizita tara in toamna anului 2009, in scopul semnarii Programului de colaborare mentionat.