A A A

Franchisingul, o soluție avantajoasă pentru dezvoltarea afacerilor

10.08.2016

Franchisingul este o strategie de dezvoltare a unei afaceri, o formă de comerț care pune în legătură un francizor, proprietar al unei mărci și deținător de know-how, și un comerciant independent care se numește francizat.

Pentru proprietar, franchisingul este un mod de extindere a afacerii, iar pentru francizat, este o oportunitate de a deschide și activa sub protecția unei mărci ce este deja cunoscută și prezentă în conștiința publicului. De asemenea, francizatul poate beneficia de dreptul de autor, secretele de producție comercială sau alte proceduri secrete deținute de către proprietarul mărcii, precum și de instruirea personalului şi monitorizarea afacerii de către francizor. 

Totuși, acest sistem de relații contractuale implică anumite costuri, pe lângă taxa de acordare a francizei și redevențele anuale, francizatul trebuie să mențină permanent un anumit standard de calitate.

Contractele de franchising pot fi înregistrate la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), prin depunerea unei cereri, de către una dintre părţile contractante, pentru care ulterior se achită o taxă.

Astfel, din 1994 până în prezent, la AGEPI, au fost înregistrate doar 41 de contracte de franchising, dintre care 7 au fost reziliate, iar la 17 contracte a expirat termenul.

Numărul mic de contracte de franchising se datorează faptului că acest tip de relaţii contractuale în Republica Moldova se dezvoltă foarte activ prin intermediul altor forme cum ar fi acordurile de dealer, cât şi prin intermediul reprezentanţelor oficiale ale unor companii străine.

Datele despre contractele de franchising înregistrate la AGEPI se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (BOPI), la capitolul “Modificări intervenite în statutul juridic al cererilor şi titlurilor de protecţie ale obiectelor de proprietate industrială.

Varianta electronică a BOPI poate fi accesată aici: http://agepi.gov.md/ro/publication/48

Mai jos vă prezentăm lista companiilor care activează în Republica Moldova în bază de franchising, fiind înregistrate la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală:

  • Andy`s Pizza
  • Pizza Mania  
  • TONY & GUY
  • Tirex Petrol
  • Planeta Sushi
  • Il Patio
  • Hertz
  • Fourchette
  • La plăcinte
  • OVS