A fost semnat Acordul de cooperare in domeniul PI intre AGEPI si Oficiul de Proprietate Intelectuala din Republica Populara Chineza

01.11.2012

Acordul dintre SIPO si AGEPI si Panul de actiuni la acesta a fost semnat pe data de 3 octombrie 2012 la Geneva, Elvetia. Documentele au fost semnate de catre dna Lilia Bolocan, Director General al Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova (AGEPI), si dl TIAN Lipu, Presedintele Oficiului de Stat pentru Proprietatea Intelectuala al Republicii Populare Chineze (SIPO).

Semnarea Acordului mentionat a avut loc in incinta Centrului International de Conferinte de la Geneva, in timpul celei de-a cincizecia serii de Adunari ale statelor membre ale Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI).

La ceremonia de semnare a Acordului a participat dl Victor MORARU, ambasador, reprezentant permanent al Republicii Moldova pe langa Oficiul ONU de la Geneva, precum si alti reprezentanti ai delegatiei oficiale a tarii noastre la Adunarea Generala OMPI, si anume dl Ion TIGANAS, Vicedirector general AGEPI, dna Liliana VIERU, Director adjunct Departament promovare si editura, AGEPI, si dl Alexei Iatco, Prim-secretar al Misiunii Republicii Moldova pe langa Oficiul ONU de la Geneva.

Din partea Oficiului Chinez la ceremonia de semnare au mai participat dr. LI Yuguang, Vicepresedinte, dl WU Kai, Director general Departament Cooperare Internationala, dra SHENG Li , Vicedirector, Departamentul Cooperare Internationala si dl ZHONG Yan, administrator de proiect, Departamentul Cooperare Internationala SIPO.

Dupa semnarea documentelor, cele doua delegatii au realizat un schimb de opinii vizavi de relatiile dintre tarile noastre si s-au expus asupra importantei documentelor semnate pentru consolidarea cooperarii moldo-chineze si rolului pe care il are proprietate intelectuala in dezvoltarea economica a partilor.

Dl ambasador Victor Moraru si-a exprimat deplina satisfactie pentru relatiile dintre Republica Moldova si Republica Populara Chineza in diverse sectoare ale vietii economice si sociale si a felicitat reprezentantii oficiilor de proprietate intelectuala din Moldova si China cu ocazia semnarii acestor importante documente pentru ambele tari.

Dna Lilia Bolocan, Director General AGEPI, a multumit Presedintelui SIPO pentru deschiderea pe care a manifestat-o fata de AGEPI si a reiterat invitatia adresata dlui TIAN Lipu de a ne vizita tara.

La randul sau, Presedintele oficiului chinez a confirmat disponibilitatea sa de a contribui personal la implementarea Acordului dintre cele doua oficii si a incurajat partea moldoveneasca sa beneficieze de experienta oficiului chinez in gestionarea unor probleme stringente pentru dezvoltarea economica durabila.

Astfel, Acordul semnat de cele doua parti prevede schimbul de experienta si asistenta in domeniile de interes comun, de publicatii oficiale si acte legislative in domeniul proprietatii intelectuale, informatii referitoare la protectia prin brevet a inventiilor, topografiilor circuitelor integrate, desenelor si modelelor industriale, privind sistemele computerizate si tehnologiile informationale utilizate in cadrul oficiilor de proprietate intelectuala ale partilor, promovarea proprietatii intelectuale, accesul la informatie, inclusiv serviciile informationale in domeniul proprietatii intelectuale prestate sectorului industrial, perfectionarea specialistilor etc. Un punct aparte al Acordului il constituie actiunile comune consacrate realizarii drepturilor de proprietate intelectuala in cele doua tari.

Planul de actiuni pentru anul 2013, aprobat de comun acord de catre parti, prevede formarea profesionala a specialistilor, in cadrul caruiavor fi abordate subiecte, precum: strategia nationala in domeniul proprietatii intelectuale, practica examinarii brevetelor de inventie, capacitatea institutionala de management a resurselor umane si serviciul public in domeniul proprietatii intelectuale, specificul sistemului chinez de proprietate intelectuala etc.