Expoziția Internațională Specializată “INFOINVENT” și-a deschis ușile

25.11.2015

Astăzi, 25 noiembrie 2015, a fost inaugurată cea de-a XIV-a ediție a Expoziției Internaționale Specializate "INFOINVENT".

Evenimentul este organizat de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei (AȘM), Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT) și CIE "Moldexpo" S.A.

Peste 100 de instituții din sfera științei și inovării, învățământului superior,  inventatori particulari și oameni creativi, din republică și de peste hotare, participă în cadrul EIS “INFOINVENT”. Participanții prezintă spre apreciere vizitatorilor, dar și juriului internațional aproape 400 de noi realizări tehnico-științifice, materializate în invenții, produse și tehnologii moderne.

În cadrul festivității de inaugurare, Directorul general al AGEPI Octavian Apostol a salutat participanții și oaspeții la eveniment. El a menționat că Expoziţia Internaţională Specializată „INFOINVENT” este un eveniment important pentru Republica Moldova. De la ediție la ediție, expoziția a crescut în amploare și recunoaștere. Octavian Apostol și-a exprimat încrederea ca EIS “INFOINVENT” va atrage investiții în activitatea de inovare și transfer tehnologic, va dezvolta cooperarea tehnico-științifică regională și internațională, va încuraja parteneriatele business-știință și va contribui la stimularea de noi idei care ulterior vor fi transformate în invenții, tehnologii și produse creative.

La rîndul său, reprezentanta Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, Virag Halgand a felicitat AGEPI pentru buna organizare a evenimentului și posibilitatea oferită inventatorilor de a-și promova produsele inovative.

Prezent la eveniment, Prim-vicepreședintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu a menționat că Republica Moldova dispune de un potențial de cercetare și inovare important, care poate aduce o enormă contribuție la dezvoltarea economică a țării, în condițiile în care va fi implementat și valorificat cu maximă eficiență.

În același timp, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Valeriu Lazăr a apreciat eforturile AGEPI în organizarea evenimentului și a evidențiat caracterul inovativ al expoziției.

La rîndul său, reprezentanta Oficiului European de Brevete (OEB), Nina Formby a mulțumit pentru invitația la acest eveniment important pentru Republica Moldova și și-a exprimat satisfacția că OEB și AGEPI au o colaborare frumoasă și fructuoasă de mai bine de 15 ani.

La festivitatea de inaugurare au mai participat Directorul general al Agenției pentru Inovare și Transfer Tehnologic Roman Chirca, Directorul general al CIE "Moldexpo" S.A. Arcadie Andronic, reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai organizațiilor internaționale și naționale din domeniul proprietății intelectuale, ai instituțiilor de cercetare și învățămînt superior, inventatori, cercetători și tineri creativi din Republica Moldova, România, Lituania, Polonia, Iraq și Canada.

Tradițional, în cadrul expoziției se desfășoară și un program adițional de manifestări, care cuprinde mese rotunde și ateliere de lucru.

Conform programului expoziției, pe 26 noiembrie , la ora 14:00, va fi organizat un master-class în domeniul împletitului din fibre vegetale (pănuși). Tot pe 26 noiembrie, la ora 18:00, la Centrul de Business “Kentford”, bloc. 2, et. 4, va avea loc o masă rotundă cu genericul: “Istorii de succes ale businessului creativ”.

Vineri, 27 noiembrie, la ora 12:00, în sala de conferințe a Pavilionului central al CIE "Moldexpo" S.A., va avea loc Bursa invențiilor și tehnologiilor noi în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor regenerabile de energie.

Conform programului expoziției, pe 27 noiembrie, la ora 15.00, în Pavilionul central al CIE "Moldexpo" S.A. va avea loc festivitatea de premiere a laureaților EIS "INFOINVENT". Printre cele mai importante distincții care vor fi acordate menționăm: Premiul Guvernului Republicii Moldova “Cel mai dotat inventator”; distincții ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale; medalii instituite de AGEPI; mențiuni și diplome ale AȘM, ale AITT, precum și premii speciale și distincții ale saloanelor internaționale de invenții, reprezentanții cărora participă tradițional la EIS "INFOINVENT".

Sîmbătă, 28 noiembrie, la ora 11:00, în sala de conferințe a Pavilionului central al CIE "Moldexpo" S.A., va avea loc masa rotundă cu genericul: “Promovarea inovațiilor și produselor creative cu potențial de comercializare”. Tot sîmbătă, la ora 12:00, se va desfășura concursul interactiv în domeniul proprietății intelectuale pentru elevi “De la idee la produs”.

De la prima ediție a EIS "INFOINVENT"(1997) și pînă în prezent, în cadrul evenimentului au participat peste 1000 de expozanţi prezentând circa 4000 de invenţii şi cicluri de invenţii din diverse domenii ale științei și tehnicii.