2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Expert extern al OMPI, în vizită de lucru la AGEPI

18.02.2016

În perioada 15-17 februarie curent, a avut loc vizita de lucru la Chișinău a expertului extern al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), Gift Huggins Sibanda.

Expertul s-a aflat într-o misiune de documentare și evaluare a implementării în Republica Moldova a Proiectului OMPI „Perfecționarea capacităților instituționale și de utilizare a proprietății intelectuale la nivel național, subregional și regional”, din cadrul Agendei pentru Dezvoltare a OMPI. În cadrul respectivului proiect, Republica Moldova a beneficiat de asistența OMPI la elaborarea Strategiei Naționale în domeniul Proprietății Intelectuale pînă în anul 2020.

Pe parcursul celor trei zile ale vizitei, Gift Huggins Sibanda a întreprins o serie de întrevederi cu experții instituțiilor implicate în implementarea Strategiei Naționale în domeniul Proprietății Intelectuale, inclusiv , Ministerul Economiei, Ministerul Educației, Academia de Științe a Moldovei, Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic, Camera de Comerț și Industrie și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.

Raportul de evaluare a Proiectului OMPI va fi prezentat statelor membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale în cadrul Adunării Generale care va avea loc în octombrie curent.

Totodată, expertul extern al OMPI s-a întîlnit și cu membrii Observatorului Respectării drepturilor de proprietate intelectuală: AGEPI, Serviciul Vamal, Inspectoratul General al Poliției și Procuratura Generală. Au fost discutate subiecte ce țin de respectarea drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova, prevenirea și contracararea infracțiunilor în domeniul PI, problemele și provocările cu care se confruntă autoritățile dar și societatea la etapa actuală.

La finele misiunii, expertul OMPI și-a exprimat satisfacția vizavi de modul în care Republica Moldova, și în particular AGEPI, gestionează sistemul de protecție a proprietății intelectuale și a recomandat autorităților naționale să promoveze și în continuare reformele în domeniu astfel încît proprietatea intelectuală să servească dezvoltării economice a țării. Avînd în vedere rezultatele obținute de Republica Moldova în edificarea unui sistem modern de proprietate intelectuală, Moldova poate și trebuie să servească drept sursă de bune practici și pentru statele membre OMPI interesate, în special celor în curs de dezvoltare și statelor mai slab dezvoltate, a mai menționat expertul internațional.    

Ultima misiune de evaluare a impactului economic și implementarea Strategiei Naționale în domeniul Proprietății Intelectuale pînă în anul 2020 a avut loc în octombrie 2014.