Europa celebreaza 40 de ani de la semnarea Conventiei brevetului european

22.10.2013

La data de 17 octombrie curent, la Munchen, Germania au avut loc o serie de evenimente dedicate aniversarii a 40 de ani de la semnarea Conventiei brevetului european, care a fost semnata la Munchen pe data de 5 octombrie 1973.

Conventia a fost inspirata de viziunea unui grup de europeni convinsi, care au trecut prin atrocitatile celui de-al doilea razboi mondial si care, asemeni parintilor fondatori ai Comunitatii Economice Europene, considerau ca instituirea unui sistem european de protectie a inventiilor prin brevet va intensifica dezvoltarea economiei europene, va da un imbold inovarii si creativitatii si va contribui in ultima instanta la edificarea unei Europe pasnice si prospere.

" Dupa patruzeci de ani, putem afirma ca CBE, care a stat la baza crearii Oficiului European de Brevete, a oferit teren pentru edificarea unui real succes, nu doar din punct de vedere tehnic, dar si in dimensiunea sa europeana si politica", a declarat presedintele OEB Benoit Battistelli. "Calitatea inalta a produselor si serviciilor furnizate de catre OEB este recunoscuta in intreaga lume. De cand a fost infiintat, OEB-ul a jucat un rol activ in promovarea inovarii si a oferit Europei o voce puternica in dialogul sau cu ceilalti lideri mondiali din domeniul tehnologic" a adaugat Benoit Batistelli.

La festivitati au participat peste 300 de personalitati din cele 38 de state membre ale Organizatiei Europene de Brevet, dar si partenerii OEB-ului, utilizatorii sistemului european de brevete, oficialitati de rang inalt din UE, SUA, China, Japonia, etc. La eveniment a participat si o delegatie a Republicii Moldova condusa de catre directorul general al AGEPI Lilia Bolocan.

Festivitatile au fost lansate prin comemorarea lui Johannes Bob-van-Benthem – primul presedinte al Oficiului European de Brevete, unul dintre fondatorii Conventiei brevetului european si denumirea scuarului din fata sediului central al organizatiei in memoria primului presedinte OEB. La inaugurare a participat si primarul de Munchen Christian Ude care a mentionat in luarea sa de cuvant ca Munchenul este capitala europeana a inovatiilor si brevetelor, iar atribuirea numelui Bob-van-Benthem unui scuar din oras vine doar sa confirme acest fapt.

Programul aniversar a continuat cu inaugurarea unei expozitii dedicate celor mai distinsi inventatori europeni, laureati ai celor opt editii a premiului „European Inventor Award”, expozitie gazduita de celebrul Deutsches Museum - cel mai mare muzeu tehnico-stiintific din lume.

Participantii la simpozionul organizat in dupa-amiaza zilei de 17 octombrie, dedicat celor 40 de ani de evolutie a sistemului european de brevete, au avut ocazia sa-i audieze pe Herman Van Rompuy, presedintele Consiliului European care s-a axat pe necesitatea implementarii sistemului brevetului unitar si a Curtii unitare de Brevete a UE, mentionand ca: ”Brevetul unitar vine sa marcheze sfarsitul unei odiseei de 40 de ani si deschide noi orizonturi pentru antreprenoriatul european“. La simpozion au participat, de asemenea, Francis Gurry, directorul general al Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale, presedintele Oficiului Chinez de Proprietate Intelectuala Tian Lipu, reprezentanti ai guvernelor statelor membre OEB si marilor companii europene. Dezbaterile din cadrul simpozionului s-au axat preponderent pe rolul inovarii in spatiul european si tendintele de dezvoltare a sistemului de brevete in conditiile actuale de globalizare. In cadrul evenimentului a fost prezentata si cartea comemorativa dedicata celor 40 de ani de dezvoltare a CBE „A European Success Story for Innovation” (O istorie de succes a inovarii), care face o incursiune in ceea ce a semnificat, ce este si ce se doreste a fi sistemul european de brevete in date, marturii, oameni si fapte.

Programul aniversar a finalizat cu o receptie oferita de catre Guvernul Bavarez la Munich Residenz si un concert sustinut de Patent Munich Orchestra.

Mai multe informatii cu privire la aniversare pot fi accesate pe site-ul OEB: www.epo.org