Derularea Proiectului Twinning „Suport pentru implementarea si respectarea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova”

04.11.2011

In perioada 31 octombrie–4 noiembrie 2011, la AGEPI au avut loc doua misiuni ale expertilor europeni in scopul realizarii Proiectului Twinning “Suport pentru implementarea si respectarea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova”.

In cadrul primei misiuni s-a desfasurat „Seminarul de instruire in domeniul desenelor si modelelor industriale”, la care au participat specialisti din cadrul Departamentului marci, modele si desene industriale de la AGEPI, precum si mandatari autorizati din Republica Moldova.

Expertii europeni, Torben Engholm Kristensen, Consilier juridic principal, examinator, Oficiul Danez pentru Brevete si Marci (DKPTO), si Henrik Nygaard Jensen, examinator, Directia marci si modele industriale, DKPTO, au prezentat comunicari ce tin de examinarea cererilor de inregistrare si protectia desenelor si modelelor industriale.

Pe parcursul a trei zile, participantii la seminar s-au familiarizat cu cele mai bune practici europene ce vizeaza procedura de depunere a cererii de inregistrare a desenului/modelului industrial, procedurile de opozitie si de contestatie, intersectia dintre drepturile de autor, desenele/modelele industriale si marcile comerciale, utilizarea desenelor/modelelor industriale inregistrate in contextul disputelor, colaborarea cu Oficiul pentru Armonizare pe Piata Interna al Uniunii Europene (OHIM) s.a.

***

Cea de-a doua misiune a avut drept scop instruirea specialistilor AGEPI in domeniul elaborarii unor campanii de sensibilizare a publicului cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuala, cu participarea expertilor Kasper Skott, manager de proiecte in marketing, (DKPTO), si Annette Hoeghsonnich, coordonator de proiecte privind comunicarea in domeniul drepturilor de proprietate intelectuala, DKPTO.

Expertii europeni si specialistii AGEPI au discutat pe marginea componentelor unui Plan de comunicare pentru elaborarea si lansarea unei Campanii publice privind contracararea contrafacerii si pirateriei, domeniile cele mai afectate de acest flagel, perioada de organizare, institutiile partenere, grupurile tinta de consumatori, instrumentele utilizate in diseminarea informatiei privind riscurile contrafacerii si pirateriei etc.

La finalizarea trainingului, expertii au prezentat unele recomandari cu privire la campania de sensibilizare planificata de AGEPI. Cunostintele obtinute in cadrul seminarului vor contribui la perfectionarea profesionala a expertilor din tara noastra, precum si la consolidarea sistemului de protectie si respectare a drepturilor de PI in Republica Moldova.

***

Proiectul Twinning a fost initiat de Comisia Europeana cu scopul de a ajuta tarile candidate sa obtina abilitatile si experienta necesara pentru adoptarea, implementarea si respectarea legislatiei Uniunii Europene. Obiectivul general consta in imbunatatirea implementarii si respectarii drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova. Perioada desfasurarii proiectului: 1 noiembrie 2011 - 30 aprilie 2012.

Partenerii locali ai Proiectului Twinning „Suport pentru implementarea si respectarea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova” sunt: Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare, iar din partea Uniunii Europene - Oficiul Danez pentru Brevete si Marci si Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci din Romania.