A A A

Delegația Republicii Moldova participă la cea de-a 57-a rundă de reuniuni ale statelor membre ale OMPI

03.10.2017

În perioada 2-11 octombrie curent, la Geneva, se desfășoară cea de-a 57-a rundă de reuniuni anuale ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI).

La ediția curentă participă delegațiile celor 191 de state membre ale OMPI, care urmează să aprobe direcțiile strategice de dezvoltare a Organizației pentru următoarea bienală.

În cadrul sesiunii curente vor fi examinate multiple probleme de importanță pentru OMPI, printre care adoptarea Programului și Bugetului OMPI pentru bienala 2018-2019, convocarea Conferințelor diplomatice pentru adoptarea Tratatului cu privire la protecția drepturilor organizațiilor de transmisiune prin eter și a Tratatului privind Desenele Industriale, deschiderea  unor noi oficii externe ale OMPI, mandatul Comitetului interguvernamental pentru proprietatea intelectuală, resursele genetice, cunoștințele tradiționale și folclor (IGC) etc.

Delegația Republicii Moldova este condusă de Lilia Bolocan, Director general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Din componența delegației fac parte E.S. Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, reprezentant permanent al Misiunii Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU de la Geneva, Tudor Ulianovschi, reprezentantul permanent adjunct al Misiunii Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU de la Geneva, Marin Cebotari și Liliana Vieru, șefa Secția cooperare internațională și integrare europeană, AGEPI.

În cadrul primei zile a reuniunii, Lilia Bolocan, Director general AGEPI, a fost aleasă în funcția de Vicepreședinte al Adunării Generale a Uniunii Internaționale pentru protecția operelor literare și artistice de la Berna.

De asemenea, Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova, Ambasadorul Tudor Ulianovschi, a fost ales în calitate de Vicepreședinte al Adunării Generale a OMPI. 

În mesajul de salut la deschiderea reuniunii, Directorul General OMPI, Francis Gurry, a felicitat statele membre cu aderarea la Organizație a încă 3 state noi: Insulele Cook, Marshall și Timor Leste. În ultimul an s-a extins și numărul statelor membre care au aderat la tratatele administrate de OMPI. Astfel, Protocolul de la Madrid a devenit al 5-lea tratat internațional, alături de Convenția OMPI, Convenția de la Paris, Convenția de Berna și Tratatul de cooperare în domeniul Brevetelor (PCT) la care au aderat peste 100 state membre. Mai multe tratate au peste 90 de state membre, iar acest fapt apropie realizarea obiectivului strategic al OMPI privind atingerea numărului de 100 state membre și mai mult la 12 tratate administrate de OMPI, a subliniat Francis Gurry.

În conformitate cu agenda reuniunii, statale membre au prezentat declarațiile de țară prin care au menționat realizările obținute în dezvoltarea sistemelor naționale de proprietate intelectuală, dar și au trasat prioritățile pentru actuala rundă de Adunări ale OMPI și activitățile viitoare ale organiziației.

Delegația Republicii Moldova s-a aliniat declarației Grupului regional al Țărilor Europei Centrale și Statelor Baltice, din care face parte, apreciind activitatea desfășurată de Secretariatul OMPI. Delegația Republicii Moldova a pledat pentru convocarea conferințelor diplomatice pentru adoptarea Tratatului Conferințelor diplomatice pentru adoptarea Tratatului cu privire la protecția drepturilor organizațiilor de transmisiune prin eter și a Tratatului privind Desenele industriale și și-a reiterat suportul pentru deshiderea unui oficiu extern al OMPI la București. Reprezentanții Republicii Moldova la Adunarea Generală a OMPI au menționat realizările şi prioritățile țării noastre în domeniul consolidării sistemului național de protecție și de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală în contextual celei de-a 25 aniversări de la constituirea acestuia.

Declarația Republicii Moldova în cadrul Adunării Generale a OMPI a fost prezentată de către șeful delegației, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan.

Declarația poate fi găsită la următoarea adresă: http://www.wipo.int/edocs/mdocs/govbody/en/a_57/a_57_r02.pdf 

Discursul Directorului general al OMPI poate fi accesat aici: http://www.wipo.int/about-wipo/en/dgo/speeches/a_57_dg_speech.html