Curs de instruire în domeniul asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală pentru judecători

14.12.2018

La data de 14 decembrie 2018, se desfășoară cursul de instruire ”Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Acțiunile ce pot fi inițiate în instanţele de judecată”, organizat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Institutul Național de Justiție (INJ) pentru judecătorii și asistenții judiciari din cadrul Curții Supreme de Justiție (CSJ) antrenați în procesul de formare continuă realizat de către INJ.

Cursul de instruire are drept scop sporirea cunoștințelor reprezentanților sectorului justiției din Republica Moldova privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală în contextul examinării litigiilor în domeniul proprietății intelectuale.

În deschidere, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan a menționat că instruirea persoanelor din sistemul judiciar în domeniul proprietății intelectuale este extrem de importantă pentru examinarea corectă a litigiilor legate de acest domeniu.

În cadrul cursului sunt abordate reglementările naționale și internaționale în domeniu proprietății intelectuale, limita de drepturi, excepții de la protecție, motive invocate în cererea de chemare în judecată și specificul examinării, contrafacerea și încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, studii de caz, etc.

Acest curs se înscrie în lista activităților comune planificate de către AGEPI și INJ, în baza Memorandumului de cooperare semnat pe 12 aprilie 2013, care prevede necesitatea promovării cunoștințelor despre sistemul naţional de protecţie şi asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în rândul angajaţilor din sectorul justiţiei al Republicii Moldova. Astfel, în cadrul activităților prevăzute de Memorandumul de cooperare, cele două instituții organizează anual seminarii de instruire în domeniu, inclusiv cu invitarea experților și specialiștilor de peste hotare.