Conferinta de finalizare a Proiectului Twinning "Suport pentru implementarea si respectarea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova"

24.04.2012

La 27 aprilie curent, cu incepere de la orele 14.00, in incinta Salii de conferinte a Hotelului „Jolly Alon” va avea loc Conferinta de finalizare a Proiectului Twinning MD09/ENP-PCA/OT/04 "Suport pentru implementarea si respectarea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova"

Proiectul Twinning a fost implementat de consortiul format din Oficiul Danez pentru Brevete si Marci si Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci din România, principalul obiectiv fiind imbunatatirea protectiei si respectarii drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova.

In cadrul Conferintei de finalizare vor fi prezentate rezultatele obtinute in cadrul proiectului si recomandarile elaborate de catre expertii UE, precum si identificarea mecanismelor de cooperare pe viitor intre institutiile partenere in vederea asigurarii durabilitatii rezultatelor proiectului.

La conferinta vor participa reprezentantii Delegatiei Uniunii Europene in Republica Moldova, Oficiului Danez pentru Brevete si Marci, Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci din Romania, institutiilor beneficiare si ai comunitatii diplomatice.

La Conferinta sunt invitati reprezentantii mass-media.