Concursul Național de Business Planuri pentru tineri și-a desemnat câștigătorii

09.06.2015

Astăzi, 9 iunie în incinta Palatului Republicii a avut loc Gala Ideilor de Afaceri, eveniment la care au fost premiate cele mai bune business planuri ale tinerilor ,care doresc sau care deja și-au înființat o afacere.

La evenimentul organizat de către Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri din Moldova (ANTiM) au participat reprezentanți din partea instituțiilor partenere ale concursului: Fundația Argidius (Elveția), cu suportul Moldova AgroIndBank, Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului ÎMM (ODIMM), Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală  (AGEPI), Asociației Femeilor de Afaceri (AFAM), reprezentanții mass-media etc.

Ținem să menționăm faptul că  Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a participat în premieră în calitate de partener la acest concurs, fiind parte din membrii juriului,  dar și acordînd un premiu special în cadrul Gala Ideilor de Afaceri. Implicarea AGEPI în cadrul acestui concurs a avut  drept scop susținerea ideilor creative și inovative ale tinerilor, consolidarea eforturilor pentru perfectionare / instruirea tinerilor antreprenori în domeniul proprietății intelectuale pentru  constientizarea beneficiilor din acest domeniu.

Prezentă la festivitate, doamna Lilia Bolocan, director general AGEPI a felicitat finaliștii Concursului pentru curajul de a participa la competiție, dăruirea de sine pe care au depus-o în realizarea planurilor de business propuse, dar și pentru perseverența unora de a participa al doilea an consecutiv . De asemenea,  dumneaei a adus la cunoștință faptul că specialiștii AGEPI stau mereu la dispoziția antreprenorilor pentru consultații, instruire și protejarea obiectelor de proprietate intelectuală.

Scopul acestui concurs este de a susține și promova ideile tinerilor care doresc să-și dezvolte propria afacere, astfel contribuind la dezvoltarea social-economică a țării noastre. Participanţii la Concursul de Business Planuri pentru Tineri -2015 au avut posibilitatea de a concura pentru granturi de inițiere a afacerii, au  acumulat cunoştinţe în elaborarea unui plan de afaceri de succes, au fost susținuți și ghidați de către mentori profesioniști în domeniu.

Concursul s-a desfășurat în perioada martie – iunie curent, în cîteva etape, care au inclus selectarea participanților, instruirea, prezentarea în scris și verbal a business planurilor și în final, desemnarea celor 21 de cîștigători.

Premiul mare – 180.000 lei – care a fost cîștigat de către Micu Alexei cu business planul ”Nuca ecologica cu Indicație geografică”.

  • Locul III – 70 000 lei – 10 persoane,
  • Locul II – 90 000 lei – 7 persoane,
  • Locul I – 120 000 lei – 3 persoane.

În cadrul Galei au fost prezentate istorii de succes ale tinerilor antreprenori, premianți ai edițiilor precedente,  care au venit cu cîteva sugestii pentru actualii finaliști ai Concursului.