A A A

Concursul național „Natura prin ochii copiilor”. Cele mai bune lucrări au fost premiate

02.06.2018

Pe 2 iunie curent, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Concursului național de pictură pentru elevi, cu genericul „Natura în ochii copiilor”, ediţia a II-a, organizat de Grădina Botanică (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Festivitatea s-a desfăşurat la Grădina Botanică, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaţionale a Copilului şi Zilei Internaţionale a Mediului.

În cadrul ceremoniei de premiere, Directorul general al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Lilia Bolocan, a oferit un premiu special din partea AGEPI pentru copii, şi anume Anei Anghel, elevă la Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi” din Chişinău, pentru lucrarea “Armonie”.

Concursul a cuprins două secțiuni: pictură și aplicații. La concurs au participat elevi din 26 de instituţii de învăţământ din Republica Moldova, care au prezentat aproximativ 260 de lucrări originale, care vin să aducă imaginaţia ca un adevărat izvor al inspiraţiei, cunoaşterii şi al cultivării unei atitudini pozitive pentru natura care ne înconjoară. Organizatorii au acordat premiile I, II, III pe secții, premii speciale şi diplome pentru participare.

Concursul s-a desfășurat cu susținerea Programului de Granturi Mici (SGP) al Fondului Global de Mediu, în cadrul proiectului „Educație ecologică în conștientizarea și sensibilizarea publicului cu privire la protecția biodiversității în Republica Moldova”.