Comunicat de presa: Simpozionul Interregional privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuala

19.10.2012

Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova (AGEPI), in cooperare cu Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (OMPI), organizeaza in perioada 23-24 octombrie curent Simpozionul Interregional privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuala. Lucrarile Simpozionului se vor desfasura la Chisinau, in Sala de conferinte a Palatului Republicii, cu incepere de la orele 10.00 (etajul 2, intrare din strada Maria Cebotari).

Simpozionul interregional este organizat sub semnul aniversarii de 20 ani de la fondarea AGEPI si crearea sistemului national de proprietate intelectuala si se incadreaza pe deplin in evenimentele organizate de AGEPI in cadrul Campaniei publice „Stop pirateria si contrafacerea”.

Republica Moldova beneficiaza de statutul de tara-gazda a acestui Simpozion datorita succeselor obtinute in procesul de dezvoltare a Sistemului national de protectie si asigurare a respectarii drepturilor de proprietate intelectuala, precum si eforturilor sustinute in vederea contracararii fenomenelor de piraterie si contrafacere.

Scopul Simpozionului mentionat este de a consolida sistemul de asigurare a respectarii drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova si in regiune, precum si de a extinde cooperarea interregionala intre institutiile responsabile de domeniul dat.

Participantii la simpozion vor lua in discutie cele mai stringente probleme ce tin de asigurarea respectarii drepturilor la nivel international si national, se vor familiariza cu cele mai bune practici in domeniul dat, precum si vor realiza un schimb de opinii privind instrumentele utilizate in tarile pe care le reprezinta pentru consolidarea capacitatilor institutionale ale autoritatilor nationale responsabile de acest domeniu.

La reuniune vor participa inalti functionari ai OMPI, reprezentanti ai autoritatilor nationale responsabile de asigurarea respectarii drepturilor de proprietate intelectuala si ai oficiilor de proprietate intelectuala din 35 de tari ale Europei si Asiei, si anume: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Cipru, Croatia, Elvetia, Estonia, Federatia Rusa, Georgia, Israel, Kazahstan, Kirghizstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Muntenegru, Olanda, Polonia, Republica Ceha, Republica Moldova, Republica Populara Chineza, Republica Slovaca, Romania, Serbia, Slovenia, Tadjikistan, Turcia, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan.

Din partea tarii noastre la eveniment au fost invitati specialisti ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Economiei, Procuraturii Generale, Serviciului Vamal, Curtii Supreme de Justitie, AGEPI, Consiliului Concurentei, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Agentiei pentru Protectia Consumatorilor, Asociatiei Nationale a Companiilor Private in domeniul Tehnologiilor Informationale si Comunicatiilor, partenerii Campaniei publice de sensibilizare a consumatorilor „Stop pirateria si contrafacerea” s.a.

La deschiderea acestui important for international vor participa dl Dorin RECEAN, Ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova, dr. Francis GURRY, Directorul general al OMPI, si dna Lilia BOLOCAN, Directorul general AGEPI.

Expertii internationali vor informa participantii cu referire la instrumentele moderne de consolidare a capacitatilor de management al drepturilor de proprietate intelectuala in tarile in tranzitie, acesta fiind unul din obiectivele strategice ale OMPI si vor prezenta recomandarile Organizatiei in acest domeniu.

De asemenea, expertii vor aborda subiecte precum consolidarea respectului pentru proprietatea intelectuala, strategiile in domeniul protectiei consumatorului, respectarea drepturilor de proprietate intelectuala la frontiera, distrugerea ecologica a produselor contrafacute etc.

Un punct aparte pe agenda Simpozionului il constituie colaborarea dintre sectorul public si cel privat in domeniul asigurarii respectarii drepturilor de proprietate intelectuala.

In conformitate cu programul Simpozionului, experienta Republicii Moldova privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuala, strategiile, tendintele si noile provocari vor fi expuse de catre dl Ion Tiganas, Vicedirector general AGEPI.

La finele Simpozionului va avea loc o masa rotunda la care vor fi abordate perspectivele dezvoltarii sistemului de protectie si asigurare a respectarii drepturilor de proprietate intelectuala la nivel regional si national.

La eveniment sunt invitati reprezentantii mass-media din republica.

Serviciul de presa al AGEPI
Tel.: 400588; 400657