Cea de-a XXII-a sesiune a Consiliului Administrativ al Organizatiei Eurasiatice de Brevete

16.11.2009

In perioada 10-12 noiembrie 2009, la Moscova, Federatia Rusa, si-a desfasurat lucrarile cea de-a XXII-a sesiune a Consiliului Administrativ al Organizatiei Eurasiatice de Brevete (CA OEAB).

La deschiderea actualei sesiuni, Presedintele Consiliului Administrativ al Organizatiei Eurasiatice de Brevete dl D. Chirosca (Directorul general AGEPI) a prezentat delegatiile din statele membre ale OEAB si ale organizatiilor internationale. La reuniune au participat reprezentantii plenipotentiari din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kargazstan, Moldova, Rusia, Tadjikistan. In calitate de observatori au fost reprezentantii Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI), Oficiului European de Brevete (OEB), Organizatiei Regionale Africane de Proprietate Intelectuala (ARIPO), precum si Organizatiei Africane de Proprietate Intelectuala (OAPI).

Conform agendei de lucru, a fost audiat raportul OEAB pentru anul 2008 (raportor - presedintele OEAB dl A. Grigoriev), care a fost aprobat in unanimitate, luandu-se in consideratie recomandarile sesiunii a XIV-a a Grupului de lucru pentru buget al CA OEAB.

De asemenea, a fost prezentat raportul privind implementarea Programului de dezvoltare a Organizatiei Eurasiatice de Brevete pentru anii 2004 – 2009, precum si directiile principale de dezvoltare a OEAB pentru anii 2010-2014.

Un alt punct din agenda de lucru s-a referit la modificarile si completarile Instructiunii administrative a OEAB, Regulamentului de procedura al CA OEAB, precum si Regulamentului privind conditiile de munca ale salariatilor acestei organizatii.

CA OEAB a luat nota de semnarea Memorandumul de intelegere privind cooperarea bilaterala intre Oficiul Coreean pentru Proprietate Intelectuala si Organizatia Eurasiatica de Brevete si Acordului cu privire la utilizarea sistemului eurasiatic de documentare al OEAB si bazei de documentare in domeniul brevetelor si modelelor de utilitate a Oficiului de Proprietate Industriala din Republica Ceha.

A trezit interesul participantilor informatia cu privire la propunerea relatiilor de cooperare intre OMPI si OEAB in interesul statelor membre ale Organizatiei. Drept urmare, s-a convenit asupra necesitatii unui studiu detaliat al impactului acesteia asupra dezvoltarii cooperarii bilaterale intre autoritatile nationale cu OMPI.

O declaratie oficiala din partea Organizatiei Regionale Africane de Proprietate Intelectuala a facut specialistul principal al Sectiei de documentare si publicare ARIPO dl Wilbrod Mulenga. S-a stipulat importanta schimbului de experienta si cooperarii intre cele doua organizatii regionale, ce au obiective similare, precum si tendinta spre dezvoltarea si consolidarea relatiilor de prietenie si cooperare intre OEAB si ARIPO. Presedintele Consiliului Administrativ al Organizatiei Eurasiatice de Brevete l-a multumit pe reprezentantul ARIPO din numele participantilor la reuniune pentru intentiile de cooperare declarate.

CA OEAB a luat decizia de a derula urmatoarea sesiune ordinara in noiembrie 2010.