Brevetele europene vor fi recunoscute și în Republica Moldova

30.10.2015

Pe 30 octombrie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a organizat o conferință de presă dedicată intrării în vigoare, la 1 noiembrie 2015, a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Europeană de Brevete privind validarea brevetelor europene, semnat la Munchen în octombrie 2013 și ratificat de Parlamentul Republicii Moldova în aprilie 2015. Din partea AGEPI, la eveniment au participat Directorul general Octavian Apostol, directorii generali adjuncți Svetlana Munteanu și Ion Țîganaș, Șefa Direcției Brevete Ala Gușan, precum și specialişti din cadrul subdiviziunilor AGEPI.

Data intrării în vigoare a Acordului a fost stabilită printr-un schimb reciproc de note, semnate de către Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova  Octavian Apostol și Președintele Oficiului European de Brevete (OEB) Benoît Battistelli, în cadrul unei reuniuni bilaterale Republica Moldova-OEB care a avut loc pe 7 octombrie curent, la Geneva, Elveția.

Astfel, începînd cu 1 noiembrie, solicitanții străini vor putea să-și valideze cererile de brevet european și brevetele europene pe teritoriul țării noastre, acestea beneficiind de aceleași drepturi și protecție legală ca și brevetele naționale eliberate în Republica Moldova.

Participanții la conferință au menționat că procedura unică de eliberare a brevetelor europene asigură obţinerea printr-o modalitate mai simplă şi cu mai puţine costuri a protecţiei invenţiilor în statele membre ale OEB, dar și în statele în extindere și validare. Totodată, intrarea în vigoare a acestui acord de validare reprezintă un pas firesc în procesul de integrare a Republicii Moldova în structurile europene.

Protecţia pe calea brevetului european va stimula transferul de tehnologii moderne şi investiţii în economia țării noastre, favorizând procesul integrării economice a Republicii Moldova în spațiul european.

În același timp, sistemul de validare a brevetelor europene va contribui la creşterea substanţială a gradului de încredere a învestitorilor străini în capacitatea legislaţiei şi infrastructurii tehnico-administrative din RM de a le proteja investiţiile, inclusiv prin gradul înalt de protecție și asigurare a drepturilor de proprietate industrială.

De asemenea, ratificarea Acordului de validare va permite Republicii Moldova să profite de anumite avantaje sub aspectul cooperării în vederea armonizării procedurilor şi legislaţiei, practicii de examinare a cererilor de brevet, precum şi pregătirii specialiştilor în domeniul proprietăţii industriale. O importanţă deosebită va avea şi extinderea posibilităţilor de instruire a examinatorilor şi mandatarilor în cadrul Academiei de brevete OEB.

Procedura de validare va fi aplicabilă pentru cererile de brevet care vor fi depuse la OEB începând cu 1 noiembrie, dacă solicitantul va solicita procedura de validare, va achita la OEB taxa de validare, iar după eliberarea de către OEB a brevetului european va depune la AGEPI traducerea în limba română a documentului de brevet. AGEPI va publica traducerea brevetului european, oferind astfel acces publicului interesat la informația de brevet într-o limbă accesibilă.

După intrarea în vigoarea a Acordului,  Republica Moldova va deveni, cea de-a 42-a țară în care protecția prin brevet poate fi obținută simultan printr-o singură cerere de brevet european depusă la Oficiul OEB. În prezent, 38 de state sunt membre ale Organizației Europene de Brevete, inclusiv toate statele membre ale UE și 10 state non-membre UE, alte 2 state - Bosnia și Herțegovina și Muntenegru au semnat cu această Organizație acorduri bilaterale de extindere a efectului brevetului european, fiind la etapa de preaderare la OEB, iar în Maroc este implementat un sistem de validare similar celui din Republica Moldova.

Republica Moldova cooperează cu Organizația Europeană de Brevete de mai bine de 15 ani. OEB a sprijinit Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în îmbunătățirea competențelor profesionale ale specialiștilor AGEPI în domeniul administrării și examinării cererilor de brevete. OEB a acordat, de asemenea, asistență tehnică și juridică pentru consolidarea capacităților AGEPI în vederea implementării sistemului de validare în Republica Moldova.