Au demarat lucrarile de organizare si desfasurare a Concursului pentru crearea simbolurilor nationale asociate indicatiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate si specialitatilor traditionale garantate

20.09.2011

In vederea realizarii Hotararii Guvernului Republicii Moldova nr. 485 din 5 iulie 2011, astazi la AGEPI s-a intrunit in prima sedinta Comisia nationala pentru organizarea si desfasurarea Concursului pentru crearea simbolurilor nationale asociate indicatiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate si specialitatilor traditionale garantate , condusa de dl Octavian CALMIC, Viceministru al Economiei.

Din componenta Comisiei nationale mai fac parte dna Lilia BOLOCAN, Director general AGEPI, vicepresedintele Comisiei, reprezentantii ministerelor Culturii, Sanatatii, Agriculturii si Industriei Alimentare, Mediului, Academiei de Stiinte a Moldovei, Agentiei Nationale pentru Protectia Concurentei, Camerei de Comert si Industrie, Unitatii Teritoriale Autonome Gagauzia.

Comisia a discutat si aprobat Planul de actiuni privind organizarea si desfasurarea Concursului mentionat, care va fi lansat oficial pe 1 noiembrie 2011. Pe intreaga perioada de derulare a Concursului vor avea loc conferinte de presa, vor fi difuzate comunicate la radio si TV etc. Informatia va fi reflectata atat pe site-ul AGEPI, cat si pe cele ale altor autoritati implicate in realizarea Concursului.

Obiectivul de baza al Concursului consta in selectarea celor mai reusite lucrari, elaborate in conformitate cu cerintele stabilite de Regulamentul privind organizarea si desfasurarea Concursului, pentru a fi inaintate Guvernului spre aprobare in calitate de simboluri nationale asociate indicatiilor geografice, denumirilor de origine si specialitatilor traditionale garantate, protejate in conformitate cu prevederile Legii nr. 66-XVI din 27 martie 2008 privind protectia indicatiilor geografice, denumirilor de origine si specialitatilor traditionale garantate (in continuare – Lege). Simbolurile nationale mentionate vor fi utilizate pentru marcarea produselor originare din Republica Moldova sau din alte tari, comercializate sub o denumire de origine protejata sau o indicatie geografica protejata, ori a specialitatilor traditionale garantate, in conformitate cu prevederile Legii.

Mentionam faptul ca pe www.agepi.md puteti accesa Hotararea Guvernului nr. 485 din 5 iulie 2011 care contine si Regulamentul privind organizarea si desfasurarea concursului pentru crearea simbolurilor nationale asociate indicatiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate si specialitatilor traditionale garantate, precum si Legea.