AGEPI a participat la sarbatorirea Zilei Europei-2013 in Republica Moldova

21.05.2013

La 18 mai curent, AGEPI, alaturi de alte institutii si organizatii din Republica Moldova, a fost prezenta la evenimentele dedicate Zilei Europei, desfasurate de catre Delegatia Uniunii Europene la Chisinau in cadrul Satului european, diseminand informatii relevante din domeniul protectiei proprietatii intelectuale, inclusiv privind Campania publica de sensibilizare a consumatorilor „Stop pirateria si contrafacerea”.

Ziua Europei in Republica Moldova a fost inaugurata in Scuarul Teatrului de Opera si Balet la orele 14.00, prin deschiderea portilor „Satului European” - actiune organizata de Delegatia UE la Chisinau cu suportul misiunilor diplomatice ale statelor membre acreditate in RM, cu scopul de a impartasi cultura, traditiile si bucataria acestor state.

La eveniment au participat presedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, comisarul european pentru extindere si politica de vecinatate Štefan Füle, ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene acreditati in RM, prim-ministrul desemnat al Republicii Moldova Iurie Leanca, membri ai Cabinetului de Ministri in exercitiu, deputati ai Parlamentului Republicii Moldova.

In cadrul evenimentului au avut loc dezbateri publice vizavi de aspectele politice si economice ale cooperarii Uniunii Europene – Republica Moldova, cu participarea ambasadorilor statelor membre ale UE acreditati in RM si a oficialilor moldoveni, reprezentantilor autoritatilor publice din republica, inclusiv AGEPI, au fost amenajate colturi informative pentru vizitatori etc.