A A A

AGEPI a participat la Expo-tîrgurile specializate ”AGROTEH”, ”Alimentar Expo” și salonul ”Mărțișor” de la Bălți

22.02.2016

În perioada 19-21 februarie 2016, la Bălți, a avut loc cea de-a XX-a ediție a Expo-tîrgurilor specializate ”AGROTEH”, ”Alimentar Expo” și ediția a XI-a a salonului „Mărţişor” organizate de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), filiala Bălți.

Programul evenimentului a inclus seminare practice, prezentări de firme, ateliere de lucru, dialoguri bilaterale și tîrgul locurilor de muncă.

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a participat, la 19 februarie, la masa rotundă organizată în cadrul celor trei expo-tîrguri precum și a disiminat informații despre sistemul național de proprietate intelectuală la standurile expozanților.

În cadrul evenimentului, moderat de Galina Codiţa, directorul filialei Bălţi a CCI, s-au pus în discuţie subiecte actuale ce prezintă interes pentru fermieri, gospodăriile ţărăneşti, agenţii economici din sectorul agro-alimentar din ţară, specialiştii în sectorul agrar etc.

Programul mesei rotunde a cuprins și comunicarea ”Mărcile și brandurile – instrumente de promovare a imaginii întreprinderii” prezentată de specialiștii AGEPI.

Expo-tîrgul a fost organizat cu scopul de a susține producătorii autohtoni: fermieri, gospodării țărănești; de a promova produsele, mărfurile, serviciile calitative și competitive pe piața internă și externă, precum și de a stabili noi relații de afaceri.

La ediţia a XX-a a expo-tîrgurilor specializate „Agroteh” şi „Alimentar Expo” şi ediția a XI-a a salonului „Mărţişor” şi-au prezentat realizările peste 60 întreprinderi din municipiile Chişinău şi Bălţi, raioanele Sîngerei, Rîşcani, Ceadîr-Lunga, Comrat, Rîbnița, Taraclia, Ialoveni, Străşeni, Anenii Noi, Criuleni, Străşeni, Edineţ și Briceni. Producătorii au propus maşini şi tehnică agricolă, mijloace de protecţie a plantelor, îngrăşăminte, o varietate largă de seminţe, puieţi de pomi fructiferi și decorative, butaşi de viţă de vie, flori.

Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici: http://balti.chamber.md/archives/4940