A A A

AGEPI, partener al etapei locale a competiției inginerești europene EBEC

28.03.2016

În perioada 26 - 27 martie, la Chișinău, a avut loc cea de-a VIII-a ediție a etapei locale a competiției inginerești europene EBEC.

Concursul a fost organizat de BEST Chișinău, exclusiv pentru studenții Universității Tehnice a Moldovei.

În scopul susținerii și stimulării ideilor de creativitate și inventică, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a participat în calitate de partener la această competiție.

40 de studenți de la UTM, grupați în zece echipe, au luptat pentru a obține titlul de cel mai bun proiect în cadrul competiției. Echipele au fost divizate în două secțiuni și anume Case Study și Team Design.

La proba de Case Study, cele cinci echipe participante au realizat, timp de 8 ore, fără acces la internet, un plan de reamenajare a teritoriului Pieței centrale și al gării auto din municipiul Chișinău. Participanții au venit cu idei creative, inovative și originale astfel încît zona să devină una modernă și sigură pentru trecători, cumpărători sau vînzători. În urma jurizării, la proba de Case Study a învins echipa „Spinner”.

Proba de Team Design s-a dovedit a fi una interactivă și veselă. Participanții și-au testat abilitățile de inginer-inventator. Cele cinci echipe selectate au avut sarcina de a crea un prototip care se numește Fireball – o minge de foc, din materiale neconvenționale cum ar fi plastic, bețe, hîrtie sau lipici. În interiorul acestui dispozitiv trebuia să fie o sferă LED, care rotindu-se, să lumineze. La proba de Team Design juriul a desemnat cîștigătoare echipa „New level”.

Studenții cîștigători au fost premiați cu medalii și cu cîte o bursă din partea UTM.

Echipele „Spinner” și „ New level” vor pleca la etapa regională, care va avea loc la Cluj-Napoca, în luna aprilie curent. Învingătorii etapei regionale vor merge mai departe la etapa europeană din Belgrad, unde vor concura cu cei mai buni participanți din întreaga Europă.