A A A

AGEPI, partener al Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2016”

22.02.2016

În perioada 19-21 februarie 2016, la Chișinău, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Concursului Național de Ştiințe și Inginerie pentru elevi ”Mold SEF”.

Concursul a fost organizat de Ministerul Educației, în colaborare cu compania Intel din Kiev, Ucraina, și Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC.

În contextul susținerii și stimulării ideilor de creativitate și inventică, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) a participat în calitate de partener la acest concurs. De asemenea, experții AGEPI au făcut parte din juriul concursului.

La competiția din acest an au concurat 85 de elevi, cu 53 de lucrări, de la 32 instituții de învățământ din diferite regiuni ale țării.

Cele mai bune proiecte au fost premiate cu mențiuni, diplome de gradele I, II și III, acordate de Ministerul Educației, conform celor 3 categorii de concurs: domeniul științe, domeniul științe aplicate și domeniul tehnologii informaționale, și cu premii speciale din partea sponsorilor și partenerilor: AGEPI, Starnet și Intel.

Cîștigătorii competiției anului 2016 au fost desemnați Dan Butmalai și echipa formată din Diana Marusic și Emilia Savva.

Dan Butmalai, elev la Liceul Academiei de Științe a Moldovei, a propus o metodologie de dezamorsare a minelor și a artileriei neexplodate, de orice tip. Mecanismul le permite geniștilor să identifice și să înlăture de la distanță, fără a se expune riscurilor, obiectele explozive și periculoase rămase în urma conflictelor armate.

Cel de-al doilea proiect, al Dianei Marusic și Emiliei Savva, eleve la Liceul Teoretic ”Ion Creangă” din Chișinău, propune un algoritm de criptare a datelor. Unul dintre avantajele algoritmului este posibilitatea de aplicare în domeniul bazelor de date astfel încât doar utilizatorul ce știe parola are acces la date, nu și administratorul rețelei.

La festivitatea de premiere au fost prezenți reprezentanții instituțiilor implicate în organizarea evenimentului, partenerii și sponsorii acestui concurs.

Invitații au felicitat participanții pentru performanțele de care au dat dovadă și și-au exprimat încrederea că viitorul țării este în mîinile tinerilor ambițioși și inventivi.

La rîndul său, AGEPI a oferit mențiuni speciale și premii bănești laureaților premiilor întîi la cele trei categorii. Prezent la eveniment, directorul general al AGEPI, Octavian Apostol, a apreciat concursul ”Mold SEF” drept o platformă pentru tineri de a face schimb de idei și de a-și promova invențiile și inovațiile create. Totodată, Octavian Apostol a îndemnat elevii să-și protejeze creațiile tehnico-științifice care îndeplinesc condițiile de noutate, inventivitate și aplicabilitate industrială prin brevetarea acestora, menționând faptul că AGEPI vine în întîmpinarea tinerilor inventivi, elevii fiind scutiți de taxele pentru obținerea unui brevet de invenție. 

Dan Butmalai și echipa formată din Diana Marusic și Emilia Savva vor reprezenta Republica Moldova la Concursul Internaţional de Știinţe şi Inginerie pentru elevi ”INTEL ISEF”,  care se va desfăşura în perioada 8-13 mai 2016, în Phoenix, Arizona, Statele Unite ale Americii.

Detalii despre participanții și laureații concursului găsiți la adresa: http://www.edu.gov.md/ro/content/invingatorii-concursului-national-de-stiinte-si-inginerie-pentru-elevi-mold-sef-2016