A A A

AGEPI, partener al Concursului economic studențesc “Azi student, mâine antreprenor”

28.04.2017

Pe 27 aprilie curent, în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), s-a desfășurat cea de-a IX-a ediție a Concursului economic studențesc “Azi student, mâine antreprenor”. Organizat tradițional de către Facultatea Business și Administrarea Afacerilor, concursul oferă oportunitatea studenților să-și dezvolte competențele antreprenoriale și potențialul competitiv, capacitatea de lucru în echipă și sporirea creativității într-un timp restrîns.

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a participat în calitate de partener al ediției curente a concursului.

Prezent la deschiderea evenimentului, Directorul general AGEPI, Octavian Apostol, a vorbit participanților despre importanța și rolul proprietății intelectuale în încurajarea inovației și creativității. Octavian Apostol a urat participanților mult succes, perseverență și cutezanță în dezvoltarea noilor idei de afaceri într-un mediu concurențial.

La concurs au participat 16 echipe, formate a câte 4 - 5 studenţi. Timp de o oră, participanții au elaborat modele de afaceri care ar îmbunătăți viața oamenilor. Ulterior, proiectele elaborate au fost prezentate juriului.

Au învins echipele ale căror idei de afaceri au fost inovatoare, originale și cu perspectivă de implementare, iar prezentările cele mai convingătoare şi interesante. Astfel, locul I a revenit echipei “Tic-tac”, care a propus aplicația “Academia de bone”.

Câștigătorii au primit din partea AGEPI premii bănești, inclusiv un set de cărți din domeniul economic.

Concursul economic „Azi student, mâine antreprenor” face parte din programul de manifestări desfășurate de AGEPI cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale care se sărbătorește anual pe 26 aprilie.

Tot cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, pe 28 aprilie, AGEPI a participat la Simpozionul Ştiinţific al Tinerilor Cercetători ASEM-2017 (ediția XV-a) secțiunea „Creativitate, Inovație și Protecția Proprietății intelectuale”, organizat la ASEM. Specialiștii AGEPI au vorbit participanților despre importanța proprietății intelectuale și rolul inovării pentru o viață mai bună.

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale se marchează din anul 2000, iar 26 aprilie reprezintă ziua în care a intrat în vigoare Convenția de constituire a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) (1970).