2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

AGEPI anunţă concurs de selectare a unui membru al Comisiei de Mediere

18.05.2015

În scopul aplicării normelor Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de Mediere în domeniul proprietăţii intelectuale şi procedura de mediere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 184 din 16.04.2015 (Monitorul Oficial 98-101/210, 24.04.2015), este necesară selectarea din mediul academic (domeniul juridic sau economic) a unui membru în Comisiei de Mediere.

Astfel, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în temeiul atribuţiilor sale funcţionale de asigurare a protecţiei proprietăţii intelectuale, inclusiv prin desfăşurarea activităţilor de soluţionare extrajudiciară a litigiilor, de mediere şi arbitraj specializat în domeniul proprietăţii Intelectuale, anunţă despre lansarea concursului de selectare a membrului din mediul academic în Comisiei de Mediere.

Condiţiile concursului pot fi accesate pe pagina web http://www.agepi.gov.md/ro/mediation_committee.

Cererile şi dosarele de participare ale candidaţilor după modelul stabilit urmează a fi prezentate la AGEPI până la 29 mai 2015.