AGEPI și Revista „Moldova în Progres” au semnat un Acord de colaborare

28.03.2018

Pe 28 martie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a semnat un Acord de colaborare în domeniul promovării proprietăţii intelectuale cu Revista „Moldova în Progres”.  Acordul are drept scop principal consolidarea eforturilor şi utilizarea eficientă a potenţialului intelectual şi material în procesul de promovare a sistemului național de proprietate intelectuală în rândul publicului larg.

Documentul prevede ca prin intermediul Revistei „Moldova în Progres” să fie promovat domeniul proprietății intelectuale, precum și principalele evenimente organizate de AGEPI.

De asemenea, prin semnarea acestui Acord, AGEPI dorește să evidențieze importanţa promovării şi dezvoltării unei culturi înalte în materie de proprietate intelectuală, să sensibilizeze şi să conştientizeze publicul larg cu privire la rolul proprietăţii intelectuale şi să sporească interesul faţă de protecţia şi respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.