A A A

AGEPI și Agenția Turismului intensifică relațiile de colaborare

24.03.2017

Pe 24 martie 2017, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Octavian Apostol, a avut o întrevedere cu Directorul general al Agenției Turismului, Stanislav Rusu.

Scopul întâlnirii a fost aprofundarea dialogului dintre AGEPI și Agenția Turismului, precum și identificarea direcțiilor de colaborare de interes comun.

Printre subiectele discutate au fost promovarea dezvoltării durabile la nivel local, regional, național prin intermediul programelor comune, consolidarea relațiilor în vederea sporirii vizibilității produselor și regiunilor cu potențial de indicație geografică, precum și participarea și organizarea de evenimente promoționale comune. 

Directorul general AGEPI a mulțumit Directorului general al Agenției Turismului pentru implicare și deschidere față de domeniul proprietății intelectuale și colaborarea cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. “Prin promovarea vizibilității producătorilor și a produselor autohtone, vom promova imaginea Republicii Moldova în general. Doar prin eforturi comune, putem contribui la creșterea nivelului de cunoaștere a domeniului proprietății intelectuale și dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, a menționat Octavian Apostol.

De asemenea, Directorul general AGEPI a informat conducerea Agenției Turismului că AGEPI beneficiază de un proiect finanțat de Uniunea Europeană și anume “Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova. O componentă a proiectului este dedicată dezvoltării sistemului indicațiilor geografice. Astfel, Octavian Apostol a invitat Agenția Turismului să participe la activitățile desfășurate în cadrul proiectului, menite să susțină producătorii în identificarea și promovarea produselor tradiționale de calitate.

La rândul său, Stanislav Rusu a menționat că Agenția Turismului este interesată de intensificarea colaborării cu AGEPI și dezvoltarea proiectelor comune care, în final, vor duce la promovarea pe piață a produselor autohtone cu valoare adăugată înaltă, diversificarea ofertelor turistice etc.

În final, s-a convenit și asupra elaborării și semnării unui acord de colaborare bilaterală între AGEPI și Agenția Turismului, în vederea promovării imaginii Republicii Moldova.