„INFOINVENT 2015” și-a desemnat laureații

28.11.2015

Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT”, ediția a XIV-a, și-a desemnat cîștigătorii în cadrul unei festivități care a avut loc pe 27 noiembrie 2015, la Moldexpo.

Astfel, cele 410 lucrări expuse la standuri au fost apreciate de Comisia de experți și Juriul Internațional al expoziției cu următoarele distincții: medalii de aur – 64, medalii de argint – 57 și medalii de bronz – 60.

De asemenea, invențiile prezentate au fost apreciate cu trofee, cupe, diplome și mențiuni speciale atât de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), cât și de partenerii naționali printre care se numără Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic, Camera de Comerț și Industrie, Consiliul Național de Acreditare și Atestare,  Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al AȘM etc. De asemenea, cu mențiuni speciale au venit instituțiile internaționale prezente la eveniment, printre care Federația Internațională a Asociațiilor de Inventatori, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România, Forul Inventatorilor Români, Asociația Inventatorilor și Raționalizatorilor din Polonia etc.

În cadrul festivității de premiere, directorul general al AGEPI, Octavian Apostol, a felicitat participanții la expoziție și a menționat că domeniul inovării este foarte important pentru noi, deoarece dispunem de capital uman și, astfel, cu ajutorul oamenilor inventivi am putea contribui la dezvoltarea economică a Republicii Moldova. De asemenea, Octavian Apostol le-a dorit cercetătorilor, inventatorilor, reprezentanților întreprinderilor inovative din republică, precum și oamenilor creativi să-și valorifice lucrările, să obțină finanțare, să contribuie la progresul țării noastre și să ducă ideea de inovare la nivel internațional.

Oaspete de onoare al evenimentului a fost premierul interimar al Republicii Moldova, Gheorghe Brega. Oficialul a menționat că expoziția reprezintă un mediu ideal de întîlnire pentru inventatori, cercetători și oamenii de afaceri care și-ar dori să investească în realizarea invențiilor. Premierul a accentuat că din inovații se pot obține afaceri profitabile, exprimîndu-și speranța că invențiile expuse la expoziția “INFOINVENT 2015“ se vor materializa în cel mai scurt timp.

Cea mai importantă distincție care se acordă în cadrul EIS “INFOINVENT” este Premiul Guvernului Republicii Moldova „Cel mai dotat inventator”. În cadrul acestei ediții, marele premiu i-a revenit lui Lupașcu Tudor, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, Directorul Institutului de Chimie al AȘM.

Tradițional în cadrul expoziției sunt înmînate distincțiile Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) pentru cei mai activi inventatori și instituții inovative.

Astfel, medalia de aur a OMPI „Inventator Remarcabil” a fost acordată Valentinei Bulimaga, cercetător științific coordonator, Universitatea de Stat din Moldova, pentru ciclul de invenții în domeniul biotehnologiei.

Trofeul OMPI “Instituție inovatoare” i-a revenit Institutului de Zoologie pentru ciclul de lucrări în domeniul apiculturii.

De asemenea, echipa de inventatori Hăbășescu Ion, Cerempei Valerian, Golomoz Anatolie, Balaban Nicolae, Raicov Victor, Munteanu Ion, Savca Radu au primit Premiul mare al AGEPI ”Invenția anului” pentru complexul de utilaje privind condiționarea și procesarea biomasei în scopuri energetice.

Premiul AGEPI „Cea mai bună invenţie creată de o femeie inventator” i-a revenit Aculinei Arîcu  de la Institutul de Chimie, pentru procedee noi de sinteză a compușilor terpenici.

AGEPI a acordat premiul „Cea mai bună invenţie creată de un tânăr inventator” Olgăi Macagonova de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”, pentru dispozitive de preparare a țesuturilor biologice.

În cadrul festivității de premiere, organizatorii au desemnat și câștigătorii Trofeului AGEPI pentru inovare și creativitate, pentru cel mai bogat portofoliu de cereri depuse și titluri de protecție obținute pe parcursul ultimilor doi ani. Astfel, premiul în domeniul cercetare-dezvoltare și învățămînt superior a revenit Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție al plantelor al AȘM, iar în domeniul Antreprenoriat premiul a fost acordat companiei “Viorica Cosmetics” S. A.

Premiul AGEPI “Cel mai reușit design industrial” a mers la Angela Scripcenco și Utocichina Nina pentru uniforma școlară pentru adolescente.

În același timp, AGEPI a acordat Premiul “Cel mai de succes soi de plantă” Institutului de Fitotehnie “Porumbeni” pentru soiul Porumb porumbeni 461.

În cadrul festivității au fost premiați și cîștigătorii concursului jurnalistic „Să dezvoltăm economia țării cu proprietatea intelectuală”. ­

Menționăm că evenimentul a fost organizat de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei, Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic și CIE "Moldexpo" S.A.

Peste 100 de instituții din sfera științei și inovării, învățământului superior,  inventatori particulari și oameni creativi din Republica Moldova, România, Lituania, Polonia, Iraq și Canada au participat în cadrul EIS “INFOINVENT 2015”.

De la prima ediție a expozitiei (1997) și pînă în prezent, în cadrul evenimentului au participat peste 1000 de expozanţi prezentând aproximativ 4000 de invenţii şi cicluri de invenţii din diverse domenii ale științei și tehnicii.