2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Întâlnire bilaterală a AGEPI și ORDA

18.03.2015

În perioada 17-18 martie 2015, la AGEPI a avut loc vizita de lucru a delegației Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), precum și Întâlnirea bilaterală la nivel de conducere a AGEPI și ORDA.

Delegația ORDA a fost condusă de dl Leonard Artur Horvath, Director General, în  componența delegației fiind incluși dna Irina Lucan-Arjoca, Director General Adjunct, dl Razvan Cîșmoiu, Director Direcția Expertize,  Constatări, Administrativ și Organizare, dna Anamaria Țîțu, Director al Direcței Registre  și Gestiune Colectivă, dl Cristian Lorescu, Șef al Serviciului IT, Relații Internaționale și Proiecte.

Scopul vizitei a fost consolidarea relațiilor de colaborare dintre AGEPI și ORDA și realizarea Protocolului de cooperare dintre oficii,  semnat la 16.06.2014.

În conformitate cu Programul vizitei de lucru, pe parcursul a două zile specialiștii AGEPI și ORDA au discutat subiecte  ce țin de sistemul național de protecție a dreptului de autor și al drepturilor conexe în contextul armonizării acestuia cu directivele europene în domeniu, precum și activitatea de monitorizare a organizațiilor de  gestiune colectivă în domeniul drepturilor de autor și conexe.

În deschidere, Directorul General AGEPI, Lilia Bolocan  a mulțumit colegilor din România pentru colaborare și acceptarea invitației de organizare a unei Întrevederi bilaterale, reliefând importanța unor astfel de  evenimente pentru realizarea unui schimb de experiență și preluarea celor mai bune practici în domeniul protecției dreptului de autor și a drepturilor conexe.

La rîndul său, directorul general ORDA, dl Leonard Artur Horvath, a salutat inițiativa AGEPI de organizare a întîlnirii bilaterale, exprîndu-și speranța ca discuțiile ce urmează  vor fi fructuoase și utile pentru ambele instituții.  

În cadrul întrunirii bilaterale au fost prezentate succint realizările înregistrate de AGEPI și ORDA pe parcursul anului 2014,    precum  și  sistemele de administrare a drepturilor de autor în Republica Moldova și Romania. Vorbitorii au  menționat  atât succesele obținute, dar și probleme apărute în procesul de lucru.  În aceeași ordine de idei, a fost evaluat stadiul de cooperare dintre AGEPI și ORDA în baza protocolului de cooperare existent.

La 17 martie,  în scopul realizării unui schimb de experiență și crearea unei platforme de comunicare în domeniul protecției drepturilor de autor și conexe, a fost organizată o masă de lucru cu participarea delegației ORDA, specialiștilor AGEPI și a reprezentanților organizațiilor de gestiune colectivă din Republica Moldova: Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale (ANPCI), Asociația ”Drepturi de autor și conexe” (AsDAC), Asociația Națională ”Copyright” (ANCO), Oficiul Republican al Dreptului de Autor (ORDA) și Asociația ”ReproMold” (Fondul Literar).

În cadrul mesei rotunde au fost abordate mai multe aspecte ce tin de prevederile legislației europene în domeniul dreptului de autor și a drepturilor conexe, inclusiv privind activitatea și managementul organizațiilor de gestiune colectivă, colectarea și retribuirea remunerațiilor de autor, relațiile dintre  OGC-uri și utilizatorii dreptului de autor și a drepturilor conexe,  soluționarea litigiilor în domeniu etc. În cadrul mesei rotunde,  specialiștii ORDA au  prezentat sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor și drepturilor conexe din România, inclusiv colaborarea cu organizațiile și instituțiile din acest domeniu.

În cea de-a doua zi a întâlnirii bilaterale specialiștii ambelor oficii au luat în discuție  implementarea prevederilor Directivelor Europene privind anumite utilizări permise ale operelor orfane, gestiunea colectivă a drepturilor de autor și conexe și acordarea de licențe multi-teritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă. De asemenea, au fost subliniate particularitățile de înregistrare a unor categorii de obiecte protejate de drepturile de autor și conexe, modalitățile de identificare a titularilor de drepturi în cazul acțiunilor de valorificare ilegală a obiectelor protejate și modul de stabilire a prejudiciului cauzat acestora, precum și mecanismele aplicabile încălcărilor drepturilor de autor și conexe în internet în scopul prevenirii și combaterii pirateriei web.

În finalul vizitei de lucru, ambele Părți au apreciat schimbul de experiență de care au avut parte și au convenit pentru organizarea în acest an a unei alte întruniri de acest gen.