Înregistrarea produselor culinare ca indicații geografice protejate

23.09.2015

La data de 18 septembrie curent, AGEPI a participat la o masă rotundă cu tema „Înregistrarea produselor culinare din Republica Moldova ca indicații geografice protejate – realități și perspective”, organizată de către Mișcarea Ecologistă din Republica Moldova.

Evenimentul a mai reunit reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, producători autohtoni, dar și expertul internațional, Wojtek Szpocinski, director Fundația de Dezvoltare a Politicilor din Polonia.

În cadrul evenimentului au fost discutate subiecte ce țin de dezvoltarea sistemului indicațiilor geografice în Republica Moldova, în contextul interesului manifestat de către producători pentru valorificarea produselor sale regionale specifice prin accesarea acestui sistem specific de calitate.

Expertul internațional, Wojtek Szpocinski, a precizat că Republica Moldova nu are experiența necesară la capitolul înregistrării produselor culinare cu indicații geografice protejate și a venit cu o succintă prezentare a experienței poloneze în acest sens. Totodată, expertul a semnalat că producătorii din Republica Moldova interesați de accesarea sistemului indicațiilor geografice ar trebui ajutați și stimulați de către autoritățile de resort, dat fiind faptul că este dificil să fii primul.

Reprezentanții Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au confirmat că este necesar de realizat o serie de acțiuni menite să faciliteze accesarea sistemului indicațiilor geografice de către producătorii autohtoni. Totodată, specialiștii AGEPI au oferit consultații despre procedura de înregistrare a produselor cu indicații geografice protejate și beneficiile acestora.

Precizăm că, Mișcarea Ecologistă, cu ajutorul Ministerului de Afaceri Externe a Poloniei, în cadrul programului Polish Aid, încearcă să dezvolte și să promoveze turismul rural, elaborînd niște trasee turistice culinare. Primele două rute de acest gen, destinate cicliștilor profesioniști și amatori, au fost lansate la 19 septembrie curent în raionul Călărași. Pe traseele stabilite, turiștii pot face popas la mănăstiri, muzee, centre de meșteșugărit, dar și să guste din bucatele specifice zonei.

Trasele turistice culinare fac parte din proiectul „Rute culinare în Republica Moldova – înregistrarea şi promovarea produselor culinare tradiţionale din raionul Călăraşi”, care are ca scop dezvoltarea zonei rurale Călăraşi. În cadrul proiectului, două produse din Republica Moldova au fost identificate pentru a fi recunoscute ca produse cu indicaţii geografice protejate. Este vorba de „dulceaţa din petale de trandafir de Călăraşi” şi de „rachiul de caise de Nimoreni”, produse care fac parte din patrimoniul cultural naţional şi pot reprezenta gastronomia specifică zonei de centru a Moldovei.