1.5.3 Actul de prioritate
Pentru invocarea priorităţii pe baza unei cereri anterioare (prioritate convenţională) solicitantul prezintă actul de prioritate, eliberat de organul competent, unde a fost constituit primul depozit şi o copie a depozitului. Pentru invocarea priorității convenționale, țara din care este solicitantul trebuie să fie membră a Convenției de la Paris sau să aibă un acord încheiat în acest sens. Actul de prioritate trebuie să se refere la același obiect care este solicitat pentru înregistrare și să conțină aceleași date ca și în prioritatea revendicată.
Invocarea priorităţii de expunere se justifică printr-un document care trebuie să conţină:
- denumirea şi adresa organizatorului expoziţiei în care a fost expus desenul sau modelul industrial;
- denumirea expoziţiei, adresa şi data inaugurării;
- numele, prenumele şi adresa persoanei fizice sau denumirea şi sediul persoanei juridice care a introdus desenul sau modelul industrial în expoziţie;
- data expunerii publice;
- data eliberării documentului;
- reprezentările desenului sau modelului industrial expus şi, dacă este cazul, copiile descrierii, autentificate de administraţia expoziţiei, din care să rezulte că desenul sau modelul industrial expus este identic cu cel solicitat.
În calitate de autorizaţie privind dreptul la invocarea priorităţii care aparţine altei persoane poate servi un contract de cesiune sau extrasul din contractul de cesiune care să reflecte drepturile transmise sau orice alt document care să probeze transmiterea dreptului la invocarea priorităţii.
Actele descrise mai sus trebuie să fie însoțite de traducere.
<< | Sus | >> |