1.1 Depunerea cererii de înregistrare a DMI
Articolele 30-33 din Lege
Punctele 3-13, 45-52 din Regulament
Cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial şi documentele anexate se depun la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare – AGEPI) în două exemplare de către solicitant sau de reprezentantul acestuia. Cererea include formularul-tip, aprobat de AGEPI, prin care se solicită înregistrarea desenului sau modelului industrial (în continuare – DMI), completat în conformitate cu pct. 14 din Regulament. Formularul-tip poate fi accesat la adresa electronică https://agepi.gov.md/ro/formulare/design .
Cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial se poate depune prin:
- poştă;
- depunere directă la AGEPI;
- fax, cu excepţia imaginilor color;
- mijloace electronice (e-mail: cerere@agepi.gov.md);
- depunere online prin intermediul serviciului e-AGEPI (https://e-servicii.agepi.gov.md/ro).
În cazul prevăzut la lit. c) sau d) cererea se consideră depusă la data primirii faxului sau e-mailului, dacă în termen de o lună de la această dată AGEPI primeşte originalul cererii prin poştă sau prin depunere directă la AGEPI, în caz contrar cererea se consideră depusă la data primirii originalului cererii. În cazul prevăzut la lit. e) nu este necesară depunerea cererii în format hârtie.
Sus | >> |