Semnarea Tratatului de la Beijing al OMPI privind interpretarile audiovizuale

06/29/2012

Conferinta Diplomatica pentru elaborarea textului final al noului Tratat privind interpretarile audiovizuale a fost finalizata cu succes la 26 iunie 2012 prin semnarea de catre negociatorii din statele membre ale Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI) a Tratatului de la Beijing privind interpretarile audiovizuale. Pentru prima data, noul Tratat asigura in cadrul sistemului international al dreptului de autor o protectie ampla a drepturilor artistilor interpreti sau executanti ai operelor audiovizuale.

Negocierile pe marginea acestui Tratat au avut loc sub egida OMPI pe parcursul a 12 ani. Dl Francis Gurry, Directorul general OMPI, a caracterizat acest eveniment semnificativ in istoria dreptului de autor international drept un succes meritoriu al unui sistem multilateral. "Semnarea Tratatului de la Beijing privind interpretarile audiovizuale constituie un reper important pe calea inlaturarii lacunelor din sistemul international de protectie a artistilor interpreti sau executanti ai operelor audiovizuale si reflecta spiritul de cooperare in cadrul procesului multilateral", a mentionat dl Gurry. Totodata, el a remarcat faptul ca "de acum inainte sistemul international al dreptului de autor nu va comite nici o discriminare fata de oricare dintre grupurile de interpreti".

Conferinta Diplomatica a fost deschisa de Consilierul de stat din China Liu Yandong si viceprimarul general a Beijing-ului Lu Wei. Un apel inflacarat in sustinerea adoptarii acestui Tratat international au prezentat asistentei renumitii actori ai cinematografiei mondiale: americanca Meryl Streep, braziliana Sonia Braga, chinezoaica Baoji Mae, spaniolii Javier Bardem si Antonio Banderas.

(vezi video la: http://www.wipo.int si/sau http://www.youtube.com).

De asemenea, un numar considerabil de actori de talie mondiala au salutat incheierea cu succes a Tratatului OMPI privind interpretarile audiovizuale in cadrul ceremoniei de inchidere a Conferintei Diplomatice. In fata delegatilor au luat cuvantul artistul chinez Wang Syaotan, producatorul de filme din India Bobby Bedi, presedintele Federatiei Internationale a Actorilor (FIA) Agnetha Haaland.
(vezi video la http://www.wipo.int/multimedia/en/dc2012/actors_on_beijing_treaty.swf).

Din partea oficialitatilor chineze, la ceremonia de inchidere a participat dl Liu Qi, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist din China (CPC) si secretar al Comitetului CPC municipal, care a afirmat ca considera noul Tratat drept o mandrie a Beijing-ului. "Asigurarea respectului pentru proprietatea intelectuala este o necesitate vitala pentru noi, a subliniat oficialul chinez. Vom folosi aceasta oportunitate pentru a consolida si in continuare proprietatea intelectuala, transformand Beijing-ul in primul oras al PI".

La lucrarile Conferintei Diplomatice, care s-au desfasurat in perioada 20-26 iunie, au participat 156 de statele membre, 6 organizatii interguvernamentale si 45 de organizatii non-guvernamentale. Cu siguranta, acesta este un nivel de participare la o Conferinta Diplomatica fara precedent in istoria OMPI.

Actul Final al Tratatului de la Beijing a fost semnat de 122 de tari , iar 48 de tari, printre care si Republica Moldova, au semnat Tratatul in sine.

Intrarea in vigoare

Tratatul va intra in vigoare imediat dupa ce va fi ratificat de 30 de parti autorizate, inclusiv tari si organizatii interguvernamentale.

Semnarea Tratatului reprezinta aprobarea preliminara, care certifica intentia tarii de a studia Tratatul la nivel national, examinandu-se posibilitatea de ratificare, fara a impune anumite obligatiuni privind ratificarea acestuia.

Ratificarea sau aderarea semnifica acceptarea faptului de a te angaja, din punct de vedere juridic, sa indeplinesti dispozitiile Tratatului. Desi aderarea are acelasi efect juridic ca si ratificarea, procedurile lor sunt diferite. In cazul ratificarii unui Tratat, tara initial semneaza si apoi ratifica Tratatul. Procedura de aderare la Tratat include o singura etapa si, prin urmare, nu precede actul semnarii.

De cele mai multe ori, tarile care au sprijinit un tratat il semneaza in scurt timp dupa adoptare si apoi, dupa realizarea la nivel national a tuturor procedurilor legale necesare, ele ratifica Tratatul. Insa, cu acelasi succes, tarile ar putea incepe procesul de aprobare interna, aderand la Tratat dupa realizarea tuturor procedurilor interne, fara a trece prin procedura ulterioara de semnare a Tratatului.

Importanta Tratatului de la Beijing cu privire la performantele audiovizuale

Tratatul de la Beijing privind interpretarile audiovizuale va consolida drepturile de proprietate ale actorilor si altor interpreti, asigurandu-le acestora venituri suplimentare din munca depusa de ei. In principiu, noul document international va oferi artistilor posibilitatea de a primi o parte din veniturile generate de utilizarea produselor audio-vizuale la nivel international. De asemenea, Tratatul va oferi artistilor interpreti sau executanti drepturi morale pentru atribuirea sigura a calitatii de autor si contracararea tentativelor de denaturare a performantelor lor.

Noul Tratat va consolida pozitia precara a artistilor interpreti sau executanti din industria audiovizualului, stabilind un cadru juridic international transparent pentru protectia drepturilor lor. Tratatul va asigura pentru prima data drepturile artistilor interpreti sau executanti in mediul digital. In plus, Tratatul va contribui la protejarea drepturilor artistilor interpreti sau executanti impotriva utilizarii neautorizate a interpretarilor lor in mass-media audio-vizuala.

Comunicatul integral de presa al OMPI privind Semnarea Tratatului de la Beijing poate fi accesat la adresa: http://www.wipo.int/pressroom/ru/articles/2012/article_0013.html

Textul Tratatului privind interpretarile audiovizuale poate fi accesat la adresa: http://www.wipo.int/meetings/en/doc_details.jsp?doc_id=208966.

Imagini de la ceremonia de semnare a Tratatului privind protectia interpretarilor audiovizuale gasiti la adresa: http://www.wipo.int/dc2012/ru/.

Detalii despre ceremonia de inchidere a Conferintei Diplomatice gasiti la adresa: http://www.wipo.int/portal/index.html.ru.