Government of the Republic of Moldova

STATE AGENCY ON INTELLECTUAL PROPERTY

A A A

Consultări publice pe marginea proiectului de modificare și completare a Instrucțiunii privind controlul activității organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și/sau conexe

04/05/2018

În conformitate cu prevederile Legii nr. 239-XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional, AGEPI lansează consultările publice pe marginea proiectului de modificare și completare a Instrucțiunii privind controlul activității organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și/sau conexe, aprobată prin Ordinul Directorului General nr. 169 din 22.08.2016, în scopul monitorizării eficiente a activității organizațiilor de gestiune colectivă, verificării modului de respectare de către acestea a prevederilor legale din domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe și optimizării procedurii de control.

În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului nominalizat, solicităm implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea opiniilor și propunerilor, până la data de 13.04.2018, la adresa electronică: dina.antoci@agepi.gov.md. Pentru detalii puteți apela:  022 400 555.

Proiectul de modificare și completare a Instrucțiunii de control.

Instrucțiunea de control în vigoare: http://agepi.gov.md/sites/default/files/law/national/instructiune_ogc.pdf

AttachmentSize
File Proiect.modificare.Instructiune.docx15.53 KB